Cardioversie

       Mă aflam duminica trecută... unde dracu în altă parte dacă nu în gardă la urgență. Din cauza creşterii razante a numărului de pacienți, mai nou suntem două persoane pe tură şi nu numai una. Pe la ora 16 mă pregateam eu frumos să predau garda și să plec acasă, când colega îmi spune că are o pacientă cu tahicardie ventriculară la o frecvență de 160 pe minut şi ca mai vrea să-i facă cardioversie electrică înainte de a pleca.

       Pentru cine nu știe ce e aia cardioversie electrică, imaginați-vă o defibrilare mai controlată, în sensul că șocul se dă cu o energie mai mică și sincronizat cu complexul QRS pe EKG. Tahicardia aia ventriculară, presupunând că nu provoacă instabilitate circulatorie, poate la un moment dat, dacă persistă suficient de mult timp, să degenereze în fibrilație ventriculară, care netratată e direct mortală. Ca tratament în acest caz se înțelege defibrilarea electrică imediată. De aia îi și zice defibrilare.

       Mergem să vedem pacienta 3 doctori și alți câțiva asistenți. O tanti pe la 85 de ani, cu mai toată patologia de interne în istoricul medical. Politraumă de interne le spunem noi de obicei în limbajul nostru alterat de specialitate. Pregătim un abord venos, luăm căruciorul de resuscitare cu noi, că nu știi niciodată și îi dăm drumul.

       Baba primise în prealabil vreo 900 mg de amiodaronă în total, în speranța că nu va fi nevoie să recurgem la electroşocuri. În timp ce noi ne pregăteam de curentat, sub efectul amiodaronei scăzuse frecvența la 120, dar nu se convertise la un ritm mai puțin periculos.

       După 30 mg propofol, baba noastră începe să sforăie. Drept comparație, la o endoscopie gastrointestinală rareori se dau mai puțin de 150 mg pentru un somn de 15 minute. Eu unul aș fi dat direct 50 mg, dar colega a vrut să fie prudentă. Așa că după ce tanti a adormit am făcut zap, însă fără rezultat. Mai mult, după toată aventura asta, baba noastră se cam plictiseşte de respirat pe cont propriu şi trebuie s-o ventilăm cu balonul. După alte câteva minute de suspans, băbuța se ia după Michael Jackson pe propofol (mai multe informații aici) și face stop cardiac. Unde dai și unde crapă!

       Ne apucăm de resuscitat, o intubăm în cele din urmă și, după ce își redobândește circulația spontană și un ritm cardiac care să nu mai necesite intervenții medicamentoase sau de alt fel, o ducem pe terapie intensivă. Între timp unul din colegi îl sunase pe tutorele legal (în Germania nu are oricine dreptul să ia decizii medicale pentru persoane incapacitate, de obicei e nevoie de o decizie judecătorească) ca să-l informeze și să-l întrebe până unde să mergem cu terapia. Ăla zice că habar nu are și că la telefon nici nu poate lua o decizie. Într-un final apare și personajul respectiv la spital fluturând niște documente, printre care decizia judecătorească prin care el e tutore și directiva de sănătate a pacientei, în care scria negru pe alb că nu vrea să fie resuscitată. Asemenea persoane care să decidă pentru tine să tot ai!

       Tot răul spre bine, băbuța noastră a supraviețuit acestei aventuri.

Pe curând!