Postări

6 trepte spre interne

Imagine
Postare pentru cei interesați de interne și subspecialități.
       În această postare voi scrie despre parcursul unui rezident pe interne de la început până la examenul de specialitate. Articolul se bazează pe experiența mea personală. Examenul de specialitate încă nu l-am dat, dar nici mult nu mai e până atunci (probabil august-septembrie). Voi reveni, bineînțeles, cu o postare separată.

      Buuuuuun. Să zicem că s-au aliniat astrele, a înghețat iadul, was auch immer, și un spital din Germania v-a oferit un post pe interne. Mai mult, s-a mai întâmplat și altă minune și v-a ieșit Approbation-ul la timp. Cu toate că, poate, ați urmărit fidel acest blog, chiar și în momentele de sublimă absență, încă nu știți la ce să vă așteptați.
       În primul rând trebuie să vă așteptați la multă muncă și ore suplimentare. Nu contează că ziua precedentă ați plecat acasă la 8 seara, când de fapt programul ar fi fost gata la 4. A doua zi se așteaptă de la voi să fiți cel târziu la ora 8 diminea…

Cum te instalezi ca medic în Germania - 06 - Fluturașul de salariu

Motto: „in this world nothing can be said to be certain, except death and taxes” (Benajamin Franklin, 1789)

Vi s-a promis la târgul de joburi sau de către compania de recrutare un salariu începând de la (să zicem) 4000 de euro? Apoi după prima lună v-au intrat în cont doar vreo 2000? Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu diferența, veți primi un posibil răspuns în această postare.

Înainte de toate: toate sumele alea de jde mii de euro cu care firmele de recrutare vă fac ochi dulci și gura apă pe la diverse târguri sunt salarii brute, adică înainte de deducerea impozitelor și contribuțiilor! Iar chestiile astea se sumează de obicei la 40-45% din salariul brut. Concret în cazul meu se vaporizează fără să fi văzut vreodată lumina contului bancar 43.5%. În fiecare lună. Mai vreți în Germania după ce ați aflat asta?

În acest articol doresc să explic cât de cât cum stă treaba cu fluturașul de salariu și ce chestii se deduc din banii voștri munciți în fiecare lună.


1. Impozit pe venit sau Ein…

Consult la ATI

De ceva vreme am trecut de la gărzi în urgență la gărzi la terapie intensivă. Asta înseamnă mai multă responsabilitate pentru că în gardă ești cel mai experimentat internist la fața locului. Pe de altă parte îmi permit acum și eu să-i mai beștelesc pe colegii mai mici din urgență.

       Însă de departe cele mai interesante interacțiuni sunt cu anesteziștii. Pentru că atunci când au chestii „ciudate” de interne îmi sună mie telefonul. Și dacă înainte aveam o imagine oarecum romanțată despre anesteziști ca niște mici semizei ai medicinii, domne, ăștia sunt cei mai hardcore medici, sunt în stare să facă o resuscitare ca la carte dacă noaptea la 3 îi trezești din somn, intubează cu ochii închiși etc etc, cel puțin după gărzile din ultima săptămână îmi dau seama că și ei de fapt tot oameni sunt.

       Care mai greșesc și ei din când în când. Ca de exemplu când un rezident de la anestezie s-a grăbit să dea amiodaronă unui pacient postoperativ cu ventilație mecanică și fibrilație at…

Am avut „Helicopter”

Făceam în urmă cu câteva zile anamneza cu o bunicuță trecută de 80 de ani,  care se prezentase pentru dureri abdominale.

- Și de când doare burta, mamaie?

          - Păi, de câteva zile...

- Nu a priit ceva ce ai mâncat?

          - Nu cred, nu prea are legătură cu ce am mâncat.

- Și pe unde doare cel mai tare?

          - Cam pe mijloc deasupra buricului. Dar dacă mă apăs pe burtă, mă doare tot.

- Și ai mai avut așa dureri vreodată?

          -  Da, acum câțiva ani când am avut Helicopter!

- (eu foarte surprins) Ai avut elicopter ??!

          - (ea foarte serioasă) Da, mi-au găsit atunci când mi-au băgat furtunul pe gât!

- (îmi pică fisa) Vrei să spui Helicobacter?

          - (o ține pe a ei) Da, Helicopter din ăla!

Prâslea cel deprimat și un Greuceanu senil

Imagine
În ultimele săptămâni pe terapie intensivă nu s-a mai întâmplat mare brânză în afară de cazurile de rutină, dar doi pacienți mi-au atras în mod deosebit atenția.
       Și a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti, un Prâslea de 19 ani proaspăt părăsit de prietenă și cu un stoc impresionant de MDMA (sau Ecstasy, pe înțelesul tuturor). Și lui Prâslea îi veni pe moment ideea că dacă înghite 20 de pastile cu niște vodcă, totul se va rezolva de la sine. Pentru că la vârsta asta, dacă nu te dai mare, nu exiști, respectivul și-a postat isprava pe facebook, unde a văzut mă-sa și a chemat imediat salvarea.
       Lucrurile au fost într-adevăr aproape să se rezolve pentru tânărul și deprimatul Prâslea, pentru că înghițise cam de 10-15 ori doza letală, dar a avut norocul să ajungă la terapie intensivă mai întâi. În plin sindrom serotoninergic. Și după ce am înfundat litri de soluție Ringer și sute de miligrame de metoprolol intravenos în venele lui, după 24h stătea …

Înapoi la terapie

De câteva săptămâni m-am reîntors pe terapie intensivă. Șefii s-au trezit oarecum brusc că trebuie să fac și eu gărzi la terapie intensivă la un moment dat, așa că pe la începutul lui aprilie m-au postat frumușel pe secția respectivă.Printre milioane de bipuri și țârâituri pe zi de la telefoane, monitoare, aparate de ventilație mecanică etc mai pui din când în când ba un cateter arterial, ba unul venos central, ba mai și intubezi.

       Am constatat că urmărim pacienții care își revin din coma indusă medicamentos ca niște părinți observându-și odraslele făcând primii pași sau scoțând primele sunete ce aduc a cuvinte. Astăzi deschide ochii, dar privește în gol, mâine te fixează cu privirea și clipește, poimâine te strânge de mână și dă din cap, iar în ziua de după e deja în stare să-și scoată singur tubul din trahee, urmând a te înjura că i-ai aruncat țigările!

Să înțepăm o pleură

Zilele trecute am văzut la ecografie o tanti cu revărsat pleural stâng măricel și cu cerere de puncție diagnostică și terapeutică. În alte circumstanțe ar fi fost o chestie de rutină, dar nimic nu e rutină atunci când faci un lucru pentru prima oară.

       Pentru că paza bună trece primejdia rea, m-am asigurat din start chemând pe unul din colegii mai cărunți să stea în spatele meu pentru suport psihologic. Mai ales că mult mai ușor poți face ceva „kaputt” la o puncție pleurală decât la o paracenteză. Cum ar fi splina, că tot vorbirăm de pleura stângă.

       După sterilizare, dezinfecție, pregătirea „câmpului operator” etc, mă apuc și fac anestezia locală. Infiltrez încet peretele, ajung până în cavitatea pleurală, reușesc să aspir și niște lichid, apoi retrag acul. Odată cu ieșirea acului ies și vreo 5-6 picături de sânge în plus peste ceea ce mă așteptam... și îmi spun în minte: „să vezi că nici n-ai puncționat ca lumea pleura și ai și lezat axul vasculo-nervos intercostal!…