Blog de medic

       Astăzi am o povestire din facultate pentru voi. Abia terminasem anul II și îmi făceam practica de vară pe secția de ortopedie adulți. Unde în cea mai mare parte făceam figurație prin blocul operator sau mai țineam din când în când de depărtătoare în operație.       Medicul primar care opera pe acolo era un tip foarte glumeț, dar care m-a și învățat câteva chestii interesante și practice. De exemplu cum să reduc o luxație de umăr. Cum să fac un bandaj Dessault. Cum să asist în operație. Cum să urlu la asistente ca să se miște treaba.        La operațiile de proteză de șold, pacienții primeau de obicei anestezie spinală (o injecție în spate în zona lombară) nu totală. Practic erau treji, dar amorțiți de la brâu în jos. Și așa se face că într-una din zile aveam pe masă o tanti mai în vârstă, la care trebuia protezat șoldul stâng. Ne aflam deja bine în toiul operației, capul femural nativ era dej...

       Scriu această postare pentru că mi s-a făcut dor. Și vreau să-mi aduc aminte.        Clujul este locul unde a început totul. Într-o seară de 4 octombrie 2005 căutam cu disperare o chirie. Cursurile începuseră pe 3. Abea mă întorsesem din Polonia, unde frustrat din cauza unor birocrați renunțasem la un loc la medicină cu bursă de stat. A fost o mică telenovelă în spatele unei decizii care m-a legat definitiv de Cluj și care mi-a oferit în final cei mai frumoși 6 ani pe care i-am avut până acum.        Primul contact cu strada Clinicilor m-a făcut să mă simt ca în prima zi de liceu la „Bastilia” din Constanța cu patru ani înainte, dar amplificat de cel puțin o sută de ori. Habar nu aveam pe ce lume mă aflam, eram suspendat cumva în niște împrejurări ireale. Apoi, după câteva zile într-o cameră cu strictul necesar, cu părinții plecați mai departe spre casă, trăind mai mult inerțial-veget...

       Pe vremea când eram studențel în anul III și tocmai începusem să pricep cam cu ce se mănâncă medicina, un profesor de anatomie patologică (sau „morfopat”, cum ne plăcea nouă să prescurtăm) ne ținu scurt la povești într-una din zile.        Făcând un mic tur al holurilor catedrei de morfopat, profesorul respectiv ne arătă o grămadă de borcane de diferite dimensiuni cu tot felul de piese anatomice conservate în formol. De la diverse organe malformate, trecând prin patologia ce se poate dobândi în cursul vieții și terminând cu tot felul de fetuși arătând care mai de care a alien.        Cică până la al doilea Război Mondial piesele erau conservate în alcool, dar colecția de până atunci a catedrei a rămas în urmă când Universitatea s-a refugiat la Sibiu din cauza ocupației maghiare din 1940. După august 1944 i-am schimbat pe maghiari cu rușii, care zice-se că adulmecând alcool, au dat iama l...

După o lungă pauză (nu o pot numi vacanță) de la postarea pe blog, revin cu ultimele vești. Așadar, astăzi, 23 septembrie, am dat și ultima probă a examenului de licență. Ultima lună a fost destul de grea și de obositoare, dar se pare ca a trecut cu bine. Sunt obosit și mi-e lehamite de cărți. Dar de departe cea mai bună veste e că am reușit să obțin un post. Orășelul are 20000 de locuitori și, ca să îl citez pe un amic neamț care stă în zonă „da passiert nix”, adică acolo nu se întâmplă nimic. :) Clinica însă e departe de a fi provincială, chiar și după standardele germane. Și se pare ca vor neapărat să încep de la 1 ianuarie. Și uite așa a ajuns o clinică să depindă de bunăvoința (sau poate prețul) unui funcționar român de la Ministerul Sănătății a cărui datorie este să-mi proceseze dosarul și să-mi elibereze la timp o fițuică numită pompos „Certificat de conformitate”. Revenind la prima idee din această postare, de azi înainte sunt dom' doctor. Cred că ar trebui să schimb ...

Revin după două luni de inactivitate. S-au întâmplat destul de multe... Între timp am dat examen la dermatologie, am fost câteva zile în Frankfurt la un interviu, a fost mult de lucru la licență și, într-un final, am dat și ultimele examene din această facultate. Iar mâine (2 iulie) e absolvirea. Și între toate astea s-au intercalat vreo patru drumuri la București. M-a cam ajuns oboseala pe acest final de an. Dar acum pot răsufla cât de cât mai ușurat, pentru că doar lucrarea de licență mai trebuie finalizată. Și asta în două-trei săptămâni. Deocamdată o să-mi iau liber vreo trei zile ca să nu fac nimic sau să stau lungit în pat și să mă uit în tavan... e și asta o formă de a nu face nimic. O parte din mine se bucură că termin facultatea. Începe o nouă viață, indiferent unde se va desfășura ea. Mă așteaptă noi experiențe, noi învățăminte, oameni noi. Cealaltă parte din mine e tristă. S-au dus probabil cei mai frumoși ani din viață, urmează o despărțire destul de amară de prieteni...

S-a mai dus un modul... A fost interesantă combinația psihiatrie - medicină legală. Examenele nu prea. A mai rămas dermatologia și apoi încă un modul, apoi încă o sesiune ... și gata. Scurt și sec. Și printre mailurile cu informații de interes general primite de pe grup mai râd pe sub mustață când văd cum se contrazic unii pe tema locației banchetului: unii vor la bloc, alții vor sub stele, unii vor să mănânce până crapă, alții să bea până pot sta întinși numai dacă se țin de ceva, iar alții vor să le facă pe amândouă. De dragul imparțialității voi ține secretă opinia mea. Lucrarea de licență îmi dă mari bătăi de cap zilele astea. Mi s-a spus că la partea practică am lucrat pe o idee greșită ultimele 6 săptămâni... Iar acum facultatea mă bate la cap să-mi prezint lucrarea la cerc/congres etc până în 15 mai dacă vreau să iau notă maximă pe lucrare. Mi-e lehamite. Fuck you! cum s-ar zice pe românește. Nu-mi mai pasă. Pe partea cu mersul în Germania lucrurile merg binișor. Una din cli...

Și iată că am ajuns și în semestrul doi... De acum pot zice că am intrat de-a dreptul pe ultima sută de metri a facultății și probabil că ar trebui să încep să-mi închei socotelile... poate de mâine dacă am chef! :) De departe cea mai așteptată materie pentru mine în acest modul este psihiatria. Abea așteptam să iau o pauză de la veșnica repetare a bolilor interne ce a avut loc în modulele precedente. Și, pot spune, cu această ocazie mi-am schimbat radical optica atât asupra specialității în sine, cât și asupra pacientului psihiatric. Am constatat că societatea noastră, care se bate în piept sus și tare că este tolerantă, pune o stigmă greu de suportat pe bolnavii psihiatrici și pe familiile lor, mult dincolo de expresiile peiorative pe care le folosim zi de zi, gen „e sărit de pe fix” sau „nu-i cu toate țiglele pe casă”. Și bolnavii psihiatrici suferă, fără a mă referi doar la cei depresivi. Și familiile lor suferă împreună cu ei. Halucinațiile sunt deseori chinuitoare, epuizante ...

Adică a început mini-sesiunea de două săptămâni. Din fericire nu mi s-au suprapus examenele de la materiile recuperate cu cele din modulul de anul 6. Am scăpat deja de două dintre ele, mai urmează două. Au trecut 3 săptămâni de inactivitate. Adevărul este că nu am avut niciun chef... de nimic, nici de școală, nici de lucrarea de diplomă (la care, ce-i drept, am scris totuși câteva pagini), nici de blog. A fost ca un fel de feeling de vacanță în care am mers totuși la școală. Și, cumva, am reușit să și învăț ceva pentru examene :-) Acum o săptămână a fost un târg de joburi medicale unde au venit tot felul de firme internaționale de recrutare. Mi-am făcut și eu apariția pe acolo, cu speranța că poate găsesc ceva interesant și ceva în plus față de ce citisem pe internet, dar nici pomeneală (pe mine mă interesează Germania). Cu ocazia asta am aflat totuși că în Elveția nu prea e bine de mers, că acolo poți fi dat în judecată până și pentru un shoulder-brush pe stradă și că există asigu...

Revin după o săptămână în care mi-a lipsit cheful mai mult decât timpul. Nu aș fi român pe de-a-ntregul (ironia e ca nici nu sunt pe de-a-ntregul român) dacă nu aș începe măcar o dată în viață un lucru și nu l-aș fi lăsat neterminat :-). S-a încheiat prima lună din anul 6. A fost plictiseală mare. Cea mai plină de suspans parte din medicina de familie a fost până acum marșul forțat de dimineață prin frig până la Pedi III sau urcatul scărilor până la etajul 4 la CDT (și când pornești de la subsol, apăi e de urcat, nu glumă! de lift nu mai vorbesc că arată și se aude ca o capcană din seria SAW; chiar deasupra ușii de la lift scrie la fiecare etaj „Lift pentru personal”). Cred că și la examen va fi plictiseală... La cursuri se predau lucruri „interesante” ce țin în mare parte de medicina internă (doh, că doar toți din catedra aia sunt interniști, altceva nu știu!). Unii ar spune „și ce e rău în asta?” că doar repetăm și reținem mai bine „boalele” respective. Chestia e că din anul III ni...

Revin cu explicații despre recuperarea modulelor pe care am menționat-o în prima postare. În anul 5 am fost plecat cu bursă Erasmus în Austria, la Graz. Stând tot anul acolo, nu am putut să urmez anumite module care la noi se fac în anul 5, astfel că am rămas cu ele pentru anul 6. Pe de altă parte, mi-am făcut în avans modulul de ginecologie, lucru care îmi permite totuși să-mi fac un program mai lejer în actualele condiții. O plecare în cadrul programului Erasmus este o experiență grozavă. Este greu la început, dar pe parcurs, greutățile sunt cu mult depășite de beneficii: prieteni noi, distracție, cultură, noi locuri de vizitat, perfecționarea cel puțin a unei limbi străine, fără a mai vorbi despre deschiderea orizonturilor sociale și profesionale. Eu mi-am făcut câțiva prieteni români acolo, cu care mă întâlnesc și acum, majoritatea fiind din Cluj sau având legături cu Clujul. Un alt lucru este posibilitatea de a face o reală și relevantă comparație între sistemele de sănăta...