Despre sesiune și rămas în România ca medic

Adică a început mini-sesiunea de două săptămâni. Din fericire nu mi s-au suprapus examenele de la materiile recuperate cu cele din modulul de anul 6. Am scăpat deja de două dintre ele, mai urmează două.

Au trecut 3 săptămâni de inactivitate. Adevărul este că nu am avut niciun chef... de nimic, nici de școală, nici de lucrarea de diplomă (la care, ce-i drept, am scris totuși câteva pagini), nici de blog. A fost ca un fel de feeling de vacanță în care am mers totuși la școală. Și, cumva, am reușit să și învăț ceva pentru examene :-)

Acum o săptămână a fost un târg de joburi medicale unde au venit tot felul de firme internaționale de recrutare. Mi-am făcut și eu apariția pe acolo, cu speranța că poate găsesc ceva interesant și ceva în plus față de ce citisem pe internet, dar nici pomeneală (pe mine mă interesează Germania). Cu ocazia asta am aflat totuși că în Elveția nu prea e bine de mers, că acolo poți fi dat în judecată până și pentru un shoulder-brush pe stradă și că există asigurare chiar și pentru astfel de cazuri (sau poate să le spun oameni?) absurde. Că cine oi fi tu, imigrant cu pantalonii rupți în cur, să te afli în calea unui elvețian bazat care se grăbește la bancă să-și depună milionul?!

Dacă tot am atins tema delicată a rămânerii sau plecării din țară ca medic, cred că ar fi bine să-mi expun și eu părerea. Deci, de ce nu aș rămâne eu în țară să muncesc ca medic? Păi uitați de ce (motivele țin atât de sistemul de sănătate, cât și de realități ale societății românești):

- condițiile de muncă, respectul în societate și salariul sunt primele puse pe listă și aproape nu mai merită menționate, pentru că toată lumea știe cum stau lucrurile. Dar hai să vedem ce alte motive mai există...

- ar mai fi vorba că regulile se schimbă de la un an la altul în ceea ce privește examenul de rezidențiat; ba se descentralizează, ba nu se descentralizează, ba se schimbă bibliografia, ba nu se schimbă (cu bibliografia e din nou o întreagă discuție pentru că e învechită șamd.); cu alte cuvinte nu ai nicio certitudine, iar treaba asta o simt încă din facultate unde s-au schimbat din mers regulile de câteva ori cu japca; dacă la nivel de facultate stau lucrurile așa cum stau, nici nu vreau să știu ce e la un nivel superior unde e debandadă și mai mare

- peste tot întâlnești oameni plictisiți care nu au chef să te învețe și să îți explice nimic; am trecut prin nenumărate situații de acest gen ca student și prefer să spun pas; unii vor spune că există cărți, internet, etc, dar aici mai survine o complicație: de unde bani (știm deja cum e salariul)? cărțile costă, la fel și accesul la reviste de specialitate pe internet, la fel și ACCESUL LA BIBLIOTECA UMF! Ori din cărți nu întotdeauna poți pricepe ca lumea un lucru dacă nu te îndrumă cineva

- sunt încă destui dinozauri șefi de clinică, având orgolii pe măsură, care se supără pe tine, un mucos de rezident, când le spui că după părerea ta pacientul X are tratamentul incomplet sau prea agresiv, după care îți vor purta sâmbetele și îți vor pune bețe în roate că ai avut curajul să-i contrazici

- în România nu se respectă regulile, oricare ar fi acestea, indiferent de nivelul la care te afli în societate, iar capacitatea de a ocoli sau a încălca legea fără a fi prins, este ridicată la rang de virtute

- am o senzație copleșitoare că dacă rămân în țară o să mă plafonez; un coleg de-al meu scria pe blog că luarea examenului de rezidențiat cu brio nu îți asigură o carieră strălucită în medicină și are dreptate. Aici nu mă refer la faptul că sistemul de rezidențiat ar trebui să ofere beneficii celor care iau examenul cu brio, ci la faptul că intri într-un sistem mediocru, mediocritate în care te vei scălda cel puțin trei ani, în funcție de specializare

Trăgând linie după toate acestea, rezultă că sunt prea multe lucruri care nu depind de tine ca persoană, pentru a avea o carieră onorabilă (nu strălucită, ci onorabilă) în medicină.


Acestea fiind spuse, ne reîntâlnim la următoarea postare.
Pe curând!

PS referitor la bibliografie
Chiar ieri, când citeam pentru examenul de azi-dimineață, am observat că în curs se cita o sursă din anul 2000, în legătură cu tratamentul din dispepsiile funcționale. Ei bine, acolo era menționat la prokinetice medicamentul cisaprid (în aceeași clasă cu metoclopramidul), care nu se mai folosește de ani de zile, vreo zece ani dacă nu mă înșel, din cauza efectelor adverse cardiovasculare.
Dacă un conferențiar universitar nu știe de un asemenea lucru elementar, pentru că probabil nici nu s-a mai informat de multă vreme in domeniu, oare câți profesori universitari de acest fel sunt implicați în realizarea programei și bibliografiei de rezidențiat?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation