Blog de medic

...sau cum să faci o resuscitare cu un pic de habar (Airway, Breathing, Circulation).        Mă abat un pic de la tematica blogului despre experiențele din Germania și voi scrie astăzi un articol educativ. În România, dacă pici lat pe stradă, ai toate șansele să mori fără să se uite cineva de două ori la tine. Chiar și dacă pici într-un spațiu aglomerat. În primul rând că fiecare om căzut în stradă e presupus imediat a fi beat mort. Și în graba vieții de zi cu zi un al doilea gând nu mai sacrifică nimeni.       Cunoștințe reale de prim-ajutor au medicii, asistenții medicali, ambulanțierii, pompierii și poate câțiva voluntari de la Crucea Roșie. Populația generală se încrede în farmece, vraci, vrăjitoare, argint viu și, nu în ultimul rând, popa. Cunoștințele de prim ajutor ale populației generale se rezumă de obicei la a face vânt, a plesni peste față, a masa încheietura mâinii și a face cruci. La superstiții suntem campioni, la ...

       Știu că internetul e plin de tot felul de interpretări umoristice ale procesului de a alege o specialitate, dar pentru că se apropie încet-încet următoarea sesiune a examenului de rezidențiat, simt nevoia să mai arunc și eu ceva pe piață. Așadar „Cum îți alegi specialitatea?” în viziunea mea: Gastroenterologie Îi disprețuiești pe chirurgi, pentru că ei trebuie să deschidă pacientul ca să bage un tub în el. Însă din când în când le mai trimiți câte un pacient cu perforație intestinală la endoscopie ca să-ți acopere fundul. Cardiologie Ai palpitații de fiecare dată când ausculți o inimă cu stetoscopul. Ești dezamăgit de fiecare dată când EKG-ul nu prezintă supradenivelare de segment ST. Dermatologie Vrei o carieră fără ore suplimentare și nopți pierdute la serviciu. Ești convins că l-ai fi putut vindeca pe Michael Jackson de vitiligo. Te apuci de bungee-jumping și parașutism pentru un pic de adrenalină. Anestezie și terapie intensivă Îți pl...

       Se pare că americanii au dezvoltat o metodă ingenioasă, dar încă experimentală, de a trata anumite feluri de leucemie. Au recoltat limfocite Tk de la pacienți pe care le-au infectat cu virus HIV modificat genetic, nepatogen. Infecția urma să programeze aceste limfocite să atace celule canceroase pe baza unor markeri specifici de suprafață. Apoi soluția conținând limfocitele modificate a fost infuzată înapoi donatorului.        Dincolo de meritul incontestabil al acestei echipe de medici, răsare plăpând o întrebare. Este virusul HIV pe cale de a se transforma dintr-un mare ucigaș într-un mare salvator?

       Astăzi cu toată seriozitatea despre alcool. Și nu numai orice fel de alcool, ci acela consumat în cantități industriale.        Am avut în ultima săptămână o agregare nefericită de femei tinere și groaznic de bolnave din cauza alcoolului. Iar odată cu ele sunt bolnave și familiile lor. Două dintre ele s-au dus deja, o a treia nu mai are mult.        Să faci ciroză la 40 de ani nu e un lucru frumos. Ficatul este ca un filtru pentru tot sângele care vine de la stomac, intestine și splină. În ciroză filtrul este în mare parte înfundat și nici nu mai funcționează cum trebuie. De aici încolo, legile banale ale fizicii încep să-și facă de cap cu corpul uman.        Să mori de ciroză, indiferent de vârstă, este un lucru chinuitor și teribil. Ai cam trei variante în acest caz. Prima e să-ți plesnească varicele esofagiene și ultimul lucru pe care îl vezi pe acest ...

       Nu îmi mai amintesc ce m-a determinat să îmi doresc să ajung medic. Știu doar că eram copil pe la vreo 6 ani când am zis prima oară că „eu mă fac doctor”. De atunci au urmat câțiva ani de școală generală, alți câțiva de liceu, după care m-am trezit cu diploma de BAC într-o mână, cu confirmarea înscrierii la examenul de admitere la medicină la Cluj în cealaltă.        Am intrat la facultate și am început ultima etapă a drumului pe care mi-l propusesem cu 12 ani mai înainte. Au fost nopți nedormite, dureri de spate, cursuri adormitoare, examene picate și profesori dinozauri. Dar au fost și multe reușite, prieteni deosebiți și profesori cu har.        Privind în urmă constat o chestie paradoxală pentru unii. Medicina e ușoară, medicina e logică. Poate părea fix invers în momentul în care înveți pentru un examen la o materie pe care nu o suporți. Dar practicând în spital începi să îți faci o...

       Eram anul III de facultate. L-am văzut într-un magazin. Mi-a plăcut culoarea și forma și știam că avea să-mi fie util. De atunci am fost nedespărțiți prin spital, dar și în afara lui.        Ne-au trecut deja sute, poate chiar mii de pacienți prin mâini, am auzit și observat împreună tot felul de patologii. După mai mult de cinci ani suntem încă împreună pe baricade, consultând și diagnosticând pacienți. Am luat examene, am terminat facultatea cu ajutorul lui. Iar acum muncesc și mă folosesc în continuare de el. El este însoțitorul meu zi de zi, fără de care nu aș mai putea să mă numesc medic. Este în continuare la înălțime în ciuda trecerii timpului și a litri de dezinfectant. Stetoscopul meu.

      Pe lângă cei (cel puțin) 6 ani petrecuți în facultate pentru a deveni „doftor”, învățând tot felul de ciudățenii despre corpul uman, devenind noi înșine niște ciudați în tot acest proces, pentru a practica medicina sunt necesare câteva lecții care nu ți le predă nimeni. Poate doar profesorul ultim: experiența.        Experiența mea de începător m-a învățat câteva mărunțișuri deja, totul pe calea cea grea. Adică been there, done that, făcut greșeala, tras învățăminte, băgat la dovleac. Să trecem, deci, la afaceri! 1. Nu te lași niciodată presat de către pacient să grăbești externarea. Poate că sună la mintea cocoșului, dar în situația respectivă e (era) complicat să tratezi corespunzător situația.        Te ții tare pe poziții chiar și atunci când vin aparținătorii să te facă troacă de porci, că de ce-l ții în spital când uite ce bine îi merge.        Te ții tare...

       Această întrebare se pune mai mult de formă la noi în țară, din ce am văzut prin facultate. Este vorba de consimțământul informat și cum se procedează în România, comparat cu Germania și consecințele rezultate de aici.        De multe ori în România, din ce am văzut prin facultate, așa-zisul consimțământ informat se rezumă la o semnătură dată la repezeală sub declarația „Sunt de acord cu investigația/procedura” cu câteva minute înainte. Medicii nu par să-și dea seama că se expun unui risc penal în cazul apariției unei complicații (sau poate doar ignoră acest risc). De aici pot rezulta nenumărate procese de malpraxis, în combinație cu procesomania care s-a instalat în ultimii ani și imaginea proastă mereu propovăduită de mass-media. La această situație cred că își aduce aportul și lipsa de (sau insuficienta) reglementare din domeniu.        În continuare voi da exemple de investigații și p...