Postări

Se afișează postări din aprilie, 2013

Peripeții în endoscopie

       Astăzi din lipsă de altă ocupație m-am dus câteva minute în endoscopie ca să casc și eu gura pe acolo. Dr D.W., unul din oberii noștri de pe interne, învârtea de zor la rotițele endoscopului examinând un colon de sex feminin pe la 30 de ani.        Cum rareori găsești pe cineva perfect pregătit pentru examinare, și aici mai trebuia sucționat pe ici și colo. Până când se întâmplă ceva cu funcția de sucțiune a aparatului. Nu voia să mai aspire de nici un fel. Și dă-i și scoate valva de sucțiune și vezi dacă nu cumva e înfundată. În plin proces de curățare a valvei, orificiul respectiv rămâne deschis și îndreptat spre mijlocul sălii de endoscopie.        Dintr-o dată se aude pe neașteptate un fâs, iar asistenta din fața examinatorului se trezește brusc umplută cu „suc” de colon...

Gafă

       Weekend-ul trecut am fost din nou de gardă. Nimic deosebit până acum. Ineditul a constat în faptul că a fost liniște! Duminică după-masa mi-au venit doi pacienți în urgență, pe care i-am trimis după analize înapoi acasă.        Despre unul dintre acești pacienți voi scrie mai pe larg în postarea asta. Un nene de vreo 50 de ani este trimis de ambulatoriul de urgență (un fel de medic de familie care are deschis în weekend și de sărbători) cu suspiciune de cancer pulmonar. Nu fumase o țigară în viața lui.        Din anamneză totul se potrivea perfect cu o banală viroză respiratorie, iar analizele de rutină mi-au întărit convingerea. Plămânii erau complet liberi la auscultație și percuție. Și cu toate astea, colegul din ambulatoriul de urgență a auscultat ceva, a percutat ceva și a ... fătat un diagnostic de cancer pulmonar. Fără analize, fără „poză”. M-am uitat la acest om, care somatic nu avea mare brânză, dar psihic era complet distrus de ceea ce tocmai auzise înainte să se p

Penibil!

       Astăzi vă prezint două „vedete” de prin ultimele gărzi, cazuri la care înainte să te enervezi mori de râs. Tanti nr.1, pe la vreo 50-60 de ani, se prezintă în urgență noaptea la ora 3, împreună cu soțul foarte îngrijorat, spunând că nu poate să respire. De ce nu putea să respire? Avea nasul înfundat. Atât! Nu febră, nu tuse, nu viermi în fund. Are loc următorul dialog: - Tanti, da cu spray nazal ați încercat? - Nu, m-am dat cu un pic de cremă hidratantă pe nas (mucii sunt 90% apă și ea își dă cu cremă hidratantă?!), că la soră-mea funcționează chestia asta. - Dar care a fost problema acasă, mai exact? - Păi am nasul înfundat și nu pot să respir și nu pot să adorm. Bravo! Ia de aici spray cu xilometazolină și dormi liniștită. Pa pa, ieșirea e pe acolo. Tanti nr.2, pe la vreo 40 de ani se prezintă în urgență duminică seara pe la ora 23 cu stare generală de indispoziție. Pe tanti o mușcase un pic de mână pisica ei de acasă și acum cică se simțea ciudat. Și s-a tot gândit

Medicina e ușoară

       Nu îmi mai amintesc ce m-a determinat să îmi doresc să ajung medic. Știu doar că eram copil pe la vreo 6 ani când am zis prima oară că „eu mă fac doctor”. De atunci au urmat câțiva ani de școală generală, alți câțiva de liceu, după care m-am trezit cu diploma de BAC într-o mână, cu confirmarea înscrierii la examenul de admitere la medicină la Cluj în cealaltă.        Am intrat la facultate și am început ultima etapă a drumului pe care mi-l propusesem cu 12 ani mai înainte. Au fost nopți nedormite, dureri de spate, cursuri adormitoare, examene picate și profesori dinozauri. Dar au fost și multe reușite, prieteni deosebiți și profesori cu har.        Privind în urmă constat o chestie paradoxală pentru unii. Medicina e ușoară, medicina e logică. Poate părea fix invers în momentul în care înveți pentru un examen la o materie pe care nu o suporți. Dar practicând în spital începi să îți faci ordine în toate cunoștințele alea, parcă mai mult turnate la nimereală printr-o metaforică

În vizită pe neurologie

Imagine
       Pentru că de mai multe luni clinica de neurologie este în mare criză de personal, a venit „de sus” un ordin ca urgențele din timpul normal de lucru, adică 8-16, să fie acoperite de cineva de la interne. Că doar noi avem cel mai mult personal medical. Ce mai contează că și nouă ne lipsesc 4 oameni sau că avem cinci secții de ținut în spinare?              Ca să nu se simtă unul sau altul dezavantajat, s-a pornit un sistem prin rotație. Acum vreo două săptămâni mi-a venit și mie rândul să mă joc de-a neurologul. Am învățat particularitățile anamnezei și tot ritualul examenului obiectiv neurologic. Care ar fi după cum urmează: - dezbraci pacientul la lenjerie - apoi faci proba Romberg - apoi faci proba mersului pe vârfuri și pe călcâie - îl rogi să se așeze și verifici funcțiile nervilor cranieni cu tot felul de proceduri (nu mai enumăr) - verifici sensibilitatea superficială a trunchiului și membrelor - verifici reflexele fiziologice și patologice - verifici puterea

Însoțitorul

       Eram anul III de facultate. L-am văzut într-un magazin. Mi-a plăcut culoarea și forma și știam că avea să-mi fie util. De atunci am fost nedespărțiți prin spital, dar și în afara lui.        Ne-au trecut deja sute, poate chiar mii de pacienți prin mâini, am auzit și observat împreună tot felul de patologii. După mai mult de cinci ani suntem încă împreună pe baricade, consultând și diagnosticând pacienți. Am luat examene, am terminat facultatea cu ajutorul lui. Iar acum muncesc și mă folosesc în continuare de el. El este însoțitorul meu zi de zi, fără de care nu aș mai putea să mă numesc medic. Este în continuare la înălțime în ciuda trecerii timpului și a litri de dezinfectant. Stetoscopul meu.