Cum am devenit naș
Zilele trecute am devenit și eu naș. Prima mea experiență de acest fel.
Primul lucru care m-a izbit a fost frigul din Bucovina. Când am ajuns mai și ningea, iar șoseaua părea brusc neprietenoasă cu mașina noastră surprinsă nepregătită, adică alergând încă în cauciucuri de vară.
Apoi m-a izbit un pic să aflu că eram co-naș cu alte 5 familii, după obiceiul local (și nu numai local, din câte am aflat mai apoi). Printre care și cântărețul de muzică populară, Ioan Bocșa, un om tare de treabă odată cunoscut în persoană.
Ceremonia de la biserică a fost interesantă, cu toate că au fost câteva momente care mie mi s-au părut un pic caraghioase: învârtitul de trei ori în jurul altarului și tăierea câtorva șuvițe din părul bebelușului „în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh”.
Din postura de proaspăt medic mi s-a părut un pic nepotrivită „manipularea” copilului de către preot, dar și tradiționala scufundare, tot de trei ori, în vasul cu apă (mai întâi) rece și sfințită. Poate că îl apără Dumnezeu și cei doi preoți din familie (tatăl și bunicul) pe copilaș de pneumonie, dar eu aș prefera sa nu las prevenția în seama unei intervenții incerte a unei forțe superioare.
Copilașul, un băiețel în vârstă de două luni, cu ochi albaștri, a stat cuminte toată slujba, plângând un pic doar când i s-a făcut „baie”. Când l-am ținut în brațe ... cum să ilustrez mai bine imaginea... era echivalentul uman al pozelor cu pisoi care circulă pe internet. Apoi, o descărcare imensă și bruscă de ocitocină mi-a inundat curentul sangvin. Urmată de un zâmbet larg...
Primul lucru care m-a izbit a fost frigul din Bucovina. Când am ajuns mai și ningea, iar șoseaua părea brusc neprietenoasă cu mașina noastră surprinsă nepregătită, adică alergând încă în cauciucuri de vară.
Apoi m-a izbit un pic să aflu că eram co-naș cu alte 5 familii, după obiceiul local (și nu numai local, din câte am aflat mai apoi). Printre care și cântărețul de muzică populară, Ioan Bocșa, un om tare de treabă odată cunoscut în persoană.
Ceremonia de la biserică a fost interesantă, cu toate că au fost câteva momente care mie mi s-au părut un pic caraghioase: învârtitul de trei ori în jurul altarului și tăierea câtorva șuvițe din părul bebelușului „în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh”.
Din postura de proaspăt medic mi s-a părut un pic nepotrivită „manipularea” copilului de către preot, dar și tradiționala scufundare, tot de trei ori, în vasul cu apă (mai întâi) rece și sfințită. Poate că îl apără Dumnezeu și cei doi preoți din familie (tatăl și bunicul) pe copilaș de pneumonie, dar eu aș prefera sa nu las prevenția în seama unei intervenții incerte a unei forțe superioare.
Copilașul, un băiețel în vârstă de două luni, cu ochi albaștri, a stat cuminte toată slujba, plângând un pic doar când i s-a făcut „baie”. Când l-am ținut în brațe ... cum să ilustrez mai bine imaginea... era echivalentul uman al pozelor cu pisoi care circulă pe internet. Apoi, o descărcare imensă și bruscă de ocitocină mi-a inundat curentul sangvin. Urmată de un zâmbet larg...
Comentarii
Trimiteți un comentariu