Mici progrese

       În ultimele zile m-a cam ajuns oboseala. Am crescut doza de somn de la 8 la 9 ore pentru că sindromul „dimineața devreme” își cam făcea de cap cu mine. Așa am ajuns să mă culc la ora 9 seara. Oră la care nu m-am mai culcat de când eram mic copilaș pe băncile școlii primare.

       Secția interdisciplinară de internări pare a fi un mediu extrem de propice pentru a învăța medicină și a prinde experiență. Într-o săptămână petrecută aici am învățat deja mai multe lucruri decât în cele trei săptămâni petrecute pe secția normală. Pe de altă parte, în caz de vreo urgență majoră, locul nu e tocmai potrivit. Așa cum s-a întâmplat ieri, când o tanti mai în vârstă cu hemoragie digestivă superioară își vărsa de zor sângele proaspăt scurs din ulcer. Colegii au umplut-o de branule, avea una chiar și la picior, și cu conservele de sânge și alți substituenți de volum picurând în perfuzoare atârnați deasupra patului am dus-o șnur la endoscopie unde însuși șeful departamentului de interne i-a oprit hemoragia. Eu m-am ținut deoparte, pentru că într-o astfel de situație critică, micile bariere în comunicare, care încă mai există, se pot dovedi fatale.

       Încetul cu încetul îmi fac automatismele pentru anamneza în limba germană. Colegii sunt de mare ajutor, incomparabil față de cei de pe secția normală de interne. Iar medicii primari sunt aproape mereu la dispoziție când am întrebări sau vreau să discut un pacient. Iar informația nu mi-o dau mură în gură ci mă fac să o deduc singur și au o abordare foarte pedagogică. Am început deja să scriu scrisori de externare, e drept, pentru cazuri simple și mă descurc din ce în ce mai bine cu programul informatic de gestiune a pacienților. Un lucru care încă mă irită este faptul că nu mă descurc întotdeauna cum trebuie la convorbirile prin telefon. Iar la recoltări și pus branule mai am de lucru. Dar toate la timpul lor. Pas cu pas.

       Mai povestesc scurt o situație haioasă de astăzi. Ieșind dintr-un salon am spus la repezeală clasicul „Auf Wiedersehen!” (la revedere). La care o pacientă mi-o taie scurt: Tschüss! (un fel de Pa pa! sau Ciao!), nu Auf Wiedersehen! că nu vreau să ne mai revedem!

Și mă duc la somn.
Așa că în spiritul întâmplării de mai sus... auf Wiedersehen!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation