La două luni

       Se apropie încetul cu încetul borna de două luni de când sunt în Germania. Scriam în urmă cu peste un an articolul „Emigrarea - curaj sau lașitate?”. Cum văd eu lucrurile acum, după ce am emigrat?

       Părerea mea este că trebuie curaj ca să pleci, probabil definitiv, din țară. Dar și mai mult curaj îți trebuie ca să rămâi în străinătate. Începutul a fost foarte greu, mult mai greu decât mi-am imaginat vreodată. Și am încercat să fiu realist în această privință, nu mi-am imaginat că voi fi primit cu panseluțe și mănuși de puf. Nu mi-am imaginat că voi fi primit cu brațele deschise.

       În aceste două luni am fost de vreo 2-3 ori la o jumătate de milimetru distanță de a lăsa totul baltă și a mă întoarce cu coada între picioare în țară. De multe ori mi-am spus: „rezistă doar până deseară și mâine vom mai vedea...” Perioada dificilă încă nu a trecut. Volumul de muncă este crescut, curba de învățare este abruptă, stresul cu pacienții este mare, oboseala este aproape necruțătoare. Libidoul meu e praf. Lunea rezist de obicei cumva, dar mă trezesc frecvent deja marțea sau miercurea tânjind după weekend.

       Satisfacțiile deocamdată sunt puține, dar importante: am reușit de câteva ori să le dau oberarztilor și colegilor rezidenți peste bot cu știința medicală. Și e mare lucru pentru un emigrant care vine cu un ușor complex de inferioritate. Lucrul acesta demonstrează că ei nu sunt cu nimic mai buni decât noi, iar noi nu suntem cu nimic mai prejos decât ei. Limba maternă și locul unde te-ai născut rămân doar un capriciu stupid al sorții. O persoană religioasă ar spune probabil că e voința lui Dumnezeu.

       Îți trebuie curaj să tai cordonul ombilical, să te separi de zona de confort psihologic pe care o asigură familia și prietenii. Convorbirile telefonice cu persoanele apropiate nu sunt decât un jalnic surogat pentru confortul psihologic pe care îl aveam odată. În 4 luni m-am separat pe rând de prietenii și colegii de facultate, de prietenă, de părinți, de comoditatea de a vorbi și auzi română în jurul meu.

Merită așadar liniștea de zi cu zi atâta efort? Încă nu știu. Vă țin la curent.

Pe curând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation