A mai trecut o săptămână

       De luni am revenit pe secția de interne de origine. Cu toate că speram să mai rămân măcar până la 1 martie pe internări, m-am resemnat și m-am întors.
       Și am intrat în pâine de-a binelea. Am început să mă îngrijesc de pacienți. Vreo 10 mai exact. Nu a fost rău până acum, dar nici grozav nu a fost. Am avut multe externări de făcut. Cam două în fiecare zi. Cu tot cu scrisorile medicale aferente. Așa că am exersat din greu această aptitudine.

       Iar azi, adică vineri, au fost nu mai puțin de patru, din care doi mi-au fost pasați de la colegi și pe care nici nu îi cunoșteam => puricat istoricele medicale. Am scris la calculator de dimineața până seara, cu mici întreruperi cauzate de o recoltare, o branulă și vizita de zi cu zi. Iar un nene cu insuficiență cardiacă decompensată, insuficiență renală, diabet zaharat dezechilibrat și tensiune arterială necontrolată a vrut neapărat să se externeze la cerere. Eu mi-am cam pus mâinile în cap, dar spitalul nu e închisoare, așa că după ce nu am reușit să-l conving să rămână, i-am pus formularul „Externare contra sfatului medical” în față.

       Săptămâna asta a fost și ziua mea de naștere. Cum de ziua mea de obicei sunt depresiv (nu mă întrebați de ce, că nici eu nu știu) petrecerea va avea loc abea duminică și vor fi bineînțeles clătite. Mi-a lipsit însă foarte tare tradiția Mărțișorului, eu fiind unul în formă umană, chiar dacă nu umblu permanent legat cu o sfoară bicoloră.


       Tot săptămâna asta mi-a murit și prima pacientă. Din păcate nu mai era prea mult de făcut, ea suferind de mulți ani de cancer. Am fost un pic șocat să aflu vestea, dar în cele din urmă mi-am spus că nu aveam ce-i face. Nu a fost o experiență chiar atât de apăsătoare pe cât mă așteptam.

       În altă ordine de idei, weekendul viitor mă întorc scurt pentru două zile în țară pentru o pauză de la atâta germanofonie și pentru o bine meritată schimbare de peisaj. Nu am mai văzut soare de vreo săptămână, de exemplu. Doar nori, ploaie și ceață.

Pe curând!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații