Spre normalitate?

       Aș îndrăzni să spun că am început să mă adaptez. Cu colegii mă înțeleg destul de bine, cu oberii și mai bine. Am dobândit un pic de independență în tratarea pacienților și nu mai sunt nevoit să îi stresez pe cei din jur cu tot felul de întrebări. Aș putea spune că săptămâna asta mersul la serviciu mi-a făcut pentru prima oară plăcere.

       Cele trei zile pe care le-am petrecut pe secția de internări nu au fost prilej prea mare de nervi, neavând prea multe bătăi de cap. Programul de la 11 la 19.30 a fost singura chestie care m-a cam deranjat, pentru că nici dimineața, nici seara nu apucai să rezolvi mare lucru.

       Oberii mi-au spus că sunt foarte încântați de progresul meu, de faptul că scriu bine scrisorile medicale de externare. Iar vineri am reușit să-l mai prind pe unul dintre ei, unul dintre cei doi oberi nemți, cu lecția neînvățată. Mai în glumă, mai în serios, oberul respectiv mi-a spus că citesc prea multe cărți. De fapt este doar materie bine învățată în facultate. Mi s-a spus să am grijă cu astfel de intervenții că nu știi când primești vreo castană în cap. Deocamdată sunt singurele satisfacții pe care le am, așa că îmi voi repeta isprăvile de câte ori voi avea ocazia.

       Din toate întâmplările astea, eu trag concluzia că pregătirea medicală teoretică este foarte bună la noi în țară, dar, ca întotdeauna, practica ne omoară.

       Așadar, am un pic de siguranță și încredere în mine, mă înțeleg bine cu echipa la locul de muncă, atmosfera este una plăcută, condițiile de serviciu sunt relativ optime, oportunitățile de a progresa și învăța medicină, de a acumula experiență sunt multe. Dacă asta este normalitatea și starea de fapt pe termen lung la clinică, eu sunt deja super încântat de alegerea făcută.

Pe curând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation