Dor
De câteva zile profit din plin de săptămâna primită liberă drept răsplată pentru 3 gărzi de weekend. Dar după asta știu că urmează un calvar de 12 zile de muncă una după alta...
Dar acum măcar dorm boierește până la ora 10, mă uit la filme, mă plimb, citesc, scriu pe blog. Îmi planific timpul din concediu, până la care au mai rămas 4 săptămâni. Încetul cu încetul m-am obișnuit și cu noul program de viață. La serviciu mi-am făcut o rutină și reușesc deseori să-mi termin treaba fără să mai fac ore suplimentare.
Totuși, îmi este în continuare dor de viața pe care am avut-o în țară, de student fără prea multe griji și de ușurința cu care se trăia viața. Îmi e dor de cafeaua zilnică băută cu câțiva colegi în barul Shadow din Cluj. Acum este deja ceva mai complicat, au apărut responsabilități, timpul liber nu mai e același, eu nu mai sunt același. Cele aproape 5 luni de când sunt aici m-au trecut prin tot felul de încercări, m-au făcut mai rezistent, dar și mai înțelept. Am progresat, zic eu, foarte mult în cunoștințe medicale. Am venit un amărât de boboc care abea putea puncționa o venă și am ajuns capabil de a face gărzi de unul singur în circa 3 luni.
Îmi mai este dor și de viața pe care am avut-o în Graz. De râul care curge nestăvilit prin centrul orașului și insula artificială de pe el. De lumea foarte colorată pe care am cunoscut-o acolo, într-o seară în oraș puteai vorbi în toate limbile pe care le cunoșteai, iar pe lângă asta mai învățai încă vreo două. Îmi e dor de petrecerile pe care le dădeam cu românii cunoscuți acolo și discuțiile câteodată foarte intelectuale pe care le purtam.
Îmi e dor de senzația că timpul parcă avea mai multă răbdare cu mine.
Dar acum măcar dorm boierește până la ora 10, mă uit la filme, mă plimb, citesc, scriu pe blog. Îmi planific timpul din concediu, până la care au mai rămas 4 săptămâni. Încetul cu încetul m-am obișnuit și cu noul program de viață. La serviciu mi-am făcut o rutină și reușesc deseori să-mi termin treaba fără să mai fac ore suplimentare.
Totuși, îmi este în continuare dor de viața pe care am avut-o în țară, de student fără prea multe griji și de ușurința cu care se trăia viața. Îmi e dor de cafeaua zilnică băută cu câțiva colegi în barul Shadow din Cluj. Acum este deja ceva mai complicat, au apărut responsabilități, timpul liber nu mai e același, eu nu mai sunt același. Cele aproape 5 luni de când sunt aici m-au trecut prin tot felul de încercări, m-au făcut mai rezistent, dar și mai înțelept. Am progresat, zic eu, foarte mult în cunoștințe medicale. Am venit un amărât de boboc care abea putea puncționa o venă și am ajuns capabil de a face gărzi de unul singur în circa 3 luni.
Îmi mai este dor și de viața pe care am avut-o în Graz. De râul care curge nestăvilit prin centrul orașului și insula artificială de pe el. De lumea foarte colorată pe care am cunoscut-o acolo, într-o seară în oraș puteai vorbi în toate limbile pe care le cunoșteai, iar pe lângă asta mai învățai încă vreo două. Îmi e dor de petrecerile pe care le dădeam cu românii cunoscuți acolo și discuțiile câteodată foarte intelectuale pe care le purtam.
Îmi e dor de senzația că timpul parcă avea mai multă răbdare cu mine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu