Urmează concediul!

       A mai trecut o săptămână la serviciu. Trebuie să recunosc că nu a fost ușor, una dintre colege fiind bolnavă, a trebuit să mă ocup de vreo 18-20 de pacienți în loc de „normalul” de 10-12. Vizitele le-am făcut cam superficial și la repezeală și scrisorile de externare le-am făcut foarte expeditiv. Dar în cele din urmă s-a terminat și cu asta.

       Peste fix o săptămână o să mă lăfăi în patul de acasă. Și după aceea probabil că o să mă izbesc un pic de realitățile de zi cu zi din România, pe care aici nu le am și de care m-am dezobișnuit (câini maidanezi etc).

       Am plănuit deja întâlniri cu foști colegi, vizitat rude, excursii, drumuri. Vor fi 2 săptămâni în care voi face cu totul altceva decât în ultimele 5 luni și ceva. Mai trebuie și câte o pauză la un moment dat de la atâta aruncat într-o veselie cu medicamente și înțepat oameni, trimis la violat cu endoscopul sau la iradiat cu CT-ul, întrebat de câte ori au stat pe veceu și așa mai departe.

       Câteodată mă gândesc că nu e de mirare că medicii au unele dintre cele mai „murdare” minți din câte am întâlnit, până la urmă este pâinea noastră zilnică! Zilnic ne băgăm degetele prin tot felul de orificii, anatomice sau nu, chirurgii poate mai mult decât interniștii, iar sângele este la ordinea zilei. Dezinfectantul de mâini la fel. Vreau o pauză de la toate astea.

       Vreau o pauză de la pacienți câteodată mai bolnavi cu capul decât cu corpul, dar care prin tulburări de somatizare ajung tot la interne. Vreau o pauză de la pacienți care pretind să se întâmple totul imediat și să iasă diagnosticați, tratați și făcuți bine în decurs de câteva ore. Vreau o pauză de la aparținători nerăbdători care se trezesc să te țină de vorbă o jumătate de oră exact când ai timp mai puțin. Vreau o pauză de la pacienți care vin cu simptome minore când ești de gardă în weekend și când le spui să rămână câteva ore sub observație fac ca toți dracii că ei nu vor să stea și că de fapt au venit „doar” ca să li se confirme că nu au nimic grav.
       Pentru două săptămâni o să îmi permit să le spun acestor specimene să mă lase în pace!

Pe curând!

Comentarii

  1. Frumos scris articolul..cu totii asteptam concediul

    RăspundețiȘtergere
  2. parca ar fi scris depsre mine, acelasi sentiment il am si eu, numai ca.... eu traiesc de 6 ani asemenea... situatii ! si cum colegii nemti nu prea exista, colegii rusi nu prea comunica cu mine, ca nu vorbesc rusa, ma gandeam la un timp daca nu cumva problema e la mine, eu oi fi alftel de nu-mi place asa cum e. Multumesc ca mai sunteti si altii ca mine !!
    Iulia

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații