Cireșele de pe tort
După un weekend în care am muncit nopțile de mi-au sărit capacele în gardă, am rămas totuși și cu anumite satisfacții.
Vineri și sâmbătă noaptea nu s-a întâmplat nimic extraordinar, aceleași chestii ca de obicei. Copii cu mai multă alcoolemie decât puteau duce pe picioare aduși cu ambulanța din club, părinți stresați și rușinați, întrebări penibile.
Duminică însă a fost o experiență cu totul diferită. Garda a început cu un nene cu tahicardie ventriculară pe care îl curenta defibrilatorul implantat la fiecare 2-3 minute. Nenea era sub tratament cu amiodaronă, dar pe care cu de la sine putere nu îl mai lua, pentru că îi provoca „palpitații” (?!). Nu-i bai, dozele pe care nu le-a luat pe gură în zilele anterioare le-a primit pe venă de la mine și de la colegul de pe terapie intensivă (inclusiv cateter venos central). Din fericire nenea era hemodinamic stabil așa că la resuscitare nu s-a ajuns.
Au urmat câteva ore de dulce rutină, în care nu au fost probleme majore. A venit însă pe la ora 3 un apel de pe anestezie. Cică un pacient operat (ce treabă are asta cu internele?) a devenit instabil respirator și a trebuit intubat. Chirurgul de gardă (întâmplător tot român) i-a dat apoi ideea să-i facă un RX toracic. Pe care s-a văzut un plămân drept complet alb. Și acum întrebarea pentru mine, internist junior, era ce să-i facă, dacă să-i dea antibiotic, dacă pot să vin să mă uit un pic la pacient. Un moment am rămas preplex: anestezia mă sună pe mine pentru că medicul de gardă de acolo nu știe când se dă antibiotic?! M-am dus și m-am uitat, am făcut și cunoștință cu medicul de gardă de pe anestezie, o colegă nemțoaică decompensată și cam pierdută prin spațiu. I-am dat câteva indicații generale încheind cu numărul de telefon al colegului de pe terapie intensivă.
În aceeași seară era de gardă pe ginecologie o colegă din România. Și apoi mi-a picat fisa. Trei din cele mai importante secții ale spitalului erau ținute în spate de români în acea noapte.
Asta da satisfacție...
Vineri și sâmbătă noaptea nu s-a întâmplat nimic extraordinar, aceleași chestii ca de obicei. Copii cu mai multă alcoolemie decât puteau duce pe picioare aduși cu ambulanța din club, părinți stresați și rușinați, întrebări penibile.
Duminică însă a fost o experiență cu totul diferită. Garda a început cu un nene cu tahicardie ventriculară pe care îl curenta defibrilatorul implantat la fiecare 2-3 minute. Nenea era sub tratament cu amiodaronă, dar pe care cu de la sine putere nu îl mai lua, pentru că îi provoca „palpitații” (?!). Nu-i bai, dozele pe care nu le-a luat pe gură în zilele anterioare le-a primit pe venă de la mine și de la colegul de pe terapie intensivă (inclusiv cateter venos central). Din fericire nenea era hemodinamic stabil așa că la resuscitare nu s-a ajuns.
Au urmat câteva ore de dulce rutină, în care nu au fost probleme majore. A venit însă pe la ora 3 un apel de pe anestezie. Cică un pacient operat (ce treabă are asta cu internele?) a devenit instabil respirator și a trebuit intubat. Chirurgul de gardă (întâmplător tot român) i-a dat apoi ideea să-i facă un RX toracic. Pe care s-a văzut un plămân drept complet alb. Și acum întrebarea pentru mine, internist junior, era ce să-i facă, dacă să-i dea antibiotic, dacă pot să vin să mă uit un pic la pacient. Un moment am rămas preplex: anestezia mă sună pe mine pentru că medicul de gardă de acolo nu știe când se dă antibiotic?! M-am dus și m-am uitat, am făcut și cunoștință cu medicul de gardă de pe anestezie, o colegă nemțoaică decompensată și cam pierdută prin spațiu. I-am dat câteva indicații generale încheind cu numărul de telefon al colegului de pe terapie intensivă.
În aceeași seară era de gardă pe ginecologie o colegă din România. Și apoi mi-a picat fisa. Trei din cele mai importante secții ale spitalului erau ținute în spate de români în acea noapte.
Asta da satisfacție...
:) si daca pe anestezie ar fi fost un roman, foarte probabil ar fi stiut ce sa-i faca pacientului. Anestezistii sunt cam ciudati, de multe ori. ei nu stiu decat sa adoarma omul, in rest ... ii cheama pe internisti. si daca se intampla ceva intraoperator, sa zicem aritmii... anestezistii ii cheama repede pe internisti, sa le spuna ce au de facut.
RăspundețiȘtergeregarzi placute in contiuare!! Iulia
Da, e si asta un motiv de mandrie. Unul si mai mare ar fi cand romanii o sa tina in spate spitalele germane din postura de sefi de sectie sau manageri. Just dreams?
RăspundețiȘtergereSalut!am fost directionata aici.:).interesanta garda de duminica,dar ca sa inteleg...ai fost de garda vineri,sambata si duminica?!?o garda nu e de 24h?
RăspundețiȘtergereGărzile de noapte sunt la noi de 12 ore și se fac în blocuri de câte 3 (weekend) sau 4 (în timpul săptămânii), urmând ca după aceea să ai 3 zile libere. Teoretic ai voie să și dormi, dar rareori se ajunge la așa ceva.
ȘtergereNu vad de ce a fi slugi e un motiv de mandrie? Doar pentru ca esti sluga in tara altuia?
RăspundețiȘtergereAtunci cand veti fi voi sefii si nemtii vor lucra pentru voi...atunci va fi motivul adevarat de mandrie. Pana atunci...spor la MUNCA! :-)
Jalnică tentativă de trolling.
Ștergere