Continuare

       Am recitit postarea așa-zis „aniversară” la un an de la începutul aventurii mele pe tărâm teuton de acum o săptămână și am constatat că am lăsat lucrurile ușor neterminate când am scris despre felul în care se face medicină pe aici (apropo, azi e un an de când am început munca în Germania).

       Ziceam că se solicită cu relativă ușurință examinări imagistice care poate nu sunt întotdeauna necesare. Am stat și m-am gândit... oare nu asta înseamnă să practici medicina într-un sistem funcțional, bine organizat, dotat și finanțat? Să poți comanda investigații care mai de care la discreție.
       Oare privesc totul prin educația de economisire la sânge a resurselor pe care am primit-o în România? (nu facem CT/RM etc că e prea scump) De la ce nivel devine această medicină așa-zis modernă doar o mare risipă de resurse și bani?

       Gândind însă totul la rece, aruncatul cu investigații și examinări în stânga și în dreapta permite diagnosticarea rapidă cel mai adesea a pacienților. Nu în ultimul rând prin folosirea metodelor imagistice se compensează oarecum lipsa gândirii clinice din spatele fiecărui caz în parte (după modelul: am făcut CT, nu am găsit mare brânză dar măcar am exclus patologia X, Y, Z). Spus pe șleau, disponibilitatea investigațiilor le (ne) acoperă regiunea gluteală, atunci când se fac greșeli.

       Pe de altă parte nu aș vrea să spun că oamenii cu care lucrez sunt incompetenți, iar eu singur țin spitalul în spate. Colegii nemți poate că au unele lipsuri care mie îmi sar în ochi fiindcă provin dintr-o altă școală de medicină (germană versus franceză cu striuri mioritice), dar lucrurile pe care ei le știu, le știu bine și le fac bine. La abilități practice sunt unii care pot face de rușine o asistentă cu experiență din România. Medicul este în Germania în egală măsură un creier și un braț de muncă, general valabil pentru specialitățile chirurgicale, dar mă refer mai ales la ramurile medicinei interne, comparativ cu ce am văzut în România, unde accentul parcă era pus pe îmbunătățirea, perfecționarea gândirii clinice în detrimentul abilităților practice. La ce bun un medic care știe să puncționeze orice venă îi arunci în față, dacă la primul pacient habar nu are?

Iar am scris o polologhie... Voi ce credeți?

Pe curând!

Comentarii

  1. "Inveti doar facand, nu exista nici o alta cale"
    John Holt

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu cred la fel.

    se pierde prea mult timp cu punctiile venoase si recoltarea sangelui de catre medici (care, apropos, oficial nu sunt nici sarcinile medicilor, dar nici ale asistentelor, castiga cel cu sindicatul mai tare).
    In momentul in care examinezi, internzi un pacient, iti faci un plan de investigatii si de tratament, tu, ca medic, esti sunat / bipait de 3-4-5 ori pentru ounctii venoase.... de catre asistente ... e grav.
    cred ca si de-asta suntem NOI aici, si nu reszidentii nemti....


    spor la punctii!

    Iulia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi în urgență chestiile astea sunt făcute de asistente, numai dacă vine vreun pacient foarte dificil atunci ma cheamă pe mine. Pe secție este alta povestea, în mod normal este treaba asistentelor, dar astea mai totdeauna nu prea au chef să se complice.

      Ștergere
  3. Noi ne-am dezvoltat gandirea, in Romania, pentru ca nu am avut lata sansa - ma refer la aparatele care sa „gandeasca“ in locul nostru. Cred ca e exagerata comparatia cu cei care nu au un simt si le dezvolta pe celelalte patru, dar cam asta e ideea.

    RăspundețiȘtergere
  4. salut Marius , sunt mai in varsta ..nu am experienta in afara Ro , aspir la asta
    cred ca asa cum deja ai experimentat.... nu exista sistem perfect, iar al nostru inclusiv cel de pregatire e plin de lacune
    mi se pare amuzanta nostalgia fata de "gandirea dobandita in tara" oare? din cate am citit ai plecat imediat dupa licenta n-ai lucrat aici...so de cate ori ai dus un rationament de la un cap la altul/ ai imitat indicatiile medicului cu care ai lucrat ?sau ai avut o discutie profesionala cu "mentorul" care vrea litera de o anumita dimensiune si aranjament in pagina si pune-ti dle parafa etc etc apropo tu te plimbi cu pacientii la examinarile para pe care le recomanda specialistul? tu faci vreo recomandare / ai nevoie pt toate investigatiile de parafa specialistului?
    punctia venoasa e minim de practica pe care am fi putut-o face in facultate...etc etc
    cat despre gandirea aparatelor!!!1 aloo cine face interpretarea??
    va mai aduceti aminte ? e important ce e intre urechi nu ce auzi etc etc
    multa putere de munca

    cu colegialitate
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  5. din punctul meu de vedere e bine ca se fac multe investigatii pentru ca atunci exista multe posturi de radiologi cum sunt eu :)....

    RăspundețiȘtergere
  6. "Oare privesc totul prin educația de economisire la sânge a resurselor pe care am primit-o în România? (nu facem CT/RM etc că e prea scump) De la ce nivel devine această medicină așa-zis modernă doar o mare risipă de resurse și bani?" zici tu

    Pe de o parte ai dreaptate dar pe de alta nu. Stii foarte bine cat se cotizeaza aici la sistemul de sanatate (apropo, sa-mi spui daca e cazul sa trec pe formularea "dvstra":) ) Ba mai mult, pana acum cateva luni era si acea coplata, nu mare ce-i drept la medicul de familie. Ei bine, la noi in casa in afara de cateva masele cariate, lumea pur si simplu nu s-a prezentat ani de zile la medic! Inseamna asta ca platesc mai putin? Nu. Dar categoric inseamna ca au dreptul la un diagnostic cat mai bine documentat in momentul in care se prezinta la medic :)
    Parerea mea....

    RăspundețiȘtergere
  7. Tin sa ii dau dreptate lui Hapi, plus ca prin intermediul metodelor imagistice poti descoperi alte patologii despre care pacientul nu stia sau nu se manifesta cliNic.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation