Muncă și iar muncă

       Mi-am văzut planul de serviciu pe luna iunie. Dezastru. Aproape toată luna sunt pe secția normală de 35 de paturi cu o colegă ce lucrează trei sferturi de normă. Adică la ora 13 ea lasă totul baltă și pleacă acasă. Că doar rămân eu acolo. Lăsând la o parte faptul că de obicei trebuie să fim 3 oameni la o asemenea secție, nu prea mai am ce comenta. Mă pregătesc deja mental pentru ore suplimentare cu nemiluita și stres maxim. Concediul e abea în august, dar acum pare parcă mai departe decât acum o lună.

       Ultimele experiențe pe care le-am avut cu puțini oameni pe secție au fost nasoale. De obicei fac față bine stresului, dar după o săptămână de 50 de ore în loc de 40, plus tot felul de rahaturi administrative care inevitabil apar și trebuie rezolvate, nu mai sunt același om. Obosit, permanent iritat, gata oricând să explodez la cea mai mică scânteie. Problema e că, fiind medic, lucrezi cu și pentru oameni. Nervii și stresul nu le poți elibera pe o persoană aleator aleasă, trebuie ținute sub control, oamenii nu au nicio vină pentru situația momentan precară de personal. Așa că strângem cu toții din dinți și din buci și îi dăm înainte cu tupeu.

Cu stetoscopul înainte, marș!