În afara zonei de siguranță

       Ultimele aventuri prin clinică m-au purtat săptămâna trecută pe oncologie.

       Momentele demne de menționat ale zilei de lucru pe oncologie sunt aplicarea de chimioterapie, comunicarea de vești proaste și foarte proaste, discuții interminabile cu aparținători depășiți de situație sau aflați pur și simplu în faza de negare. Printre toate astea, câte un flirt nevinovat cu asistentele sau o privire aruncată pe furiș la posteriorul practicantei. Cumva trebuie să treacă ziua.

       Nu m-am văzut niciodată lucrând în oncologie, patologia mă deprimă pur și simplu. Pacienții sunt de multe ori cei care se țin bine, iar aparținătorii sunt de cele mai multe ori cei decompensați. Discuțiile interminabile cu acești oameni te consumă psihic, se ivesc o mulțime de întrebări pentru că lor le e frică de ceea ce înseamnă și ce implică, de fapt, diagnosticul. Dacă stadiul o permite, urmează o operație, chimioterapie, poate și radioterapie, apoi iar chimioterapie și iar chimioterapie. Până când termini tot procesul sau se epuizează posibilitățile de tratament și urmează inevitabilul. Mori.

       Oncologia mi se pare o medicină de „damage control” și „collateral damage”. Ca medic oncolog nu ești specialist doar în diverse boli maligne, ci și în tratamentul efectelor secundare ale chimioterapiei (damage control). Efectele secundare sunt multe, diverse și, câteodată, grave. În Germania există în prezent, pur statistic, o șansă de aproximativ 50% de a te vindeca de o boală malignă. O mică parte din acei 50% decedați se pierd și din cauza tratamentelor agresive. Dar chimioterapia este cea mai bună posibilitate care ne stă la îndemână la ora actuală (cine vrea să-mi țină predici despre homeopatie, medicină pe bază de plante și alte gozuri etc să se abțină). Și cred că până nu vom dezvolta noi metode de ataca exclusiv celulele canceroase, lăsând țesuturile sănătoase neatinse (vezi postarea Fight fire with fire), nu vom avea cu adevărat succes în tratamentul acestor boli.

Ucigașul perfect: adenocarcinomul pancreatic, văzut la microscop





Drumul este lung.

Comentarii

  1. Un al fel de "Pavilionul cancerosilor"....
    Multumesc:mi-a placut,3/4 m-am regasit in idei,fraze...

    RăspundețiȘtergere
  2. da, drum lung, dar bine ca suntem inca la inceput..

    RăspundețiȘtergere
  3. Speram ca se vor gasi alternative pentru tratament. Multa sanatate

    RăspundețiȘtergere
  4. Citisem un articol in urma cu ceva vreme in care spunea ca s-a descoperit, prin the almighty nanotehnologie, nanocristalele, carora li s-au pus in colturi niste celule in forma de Y care sa se poata atasa mai usor de celulele canceroase, iar aceste nanocristale erau si ele "injectate" cu un medicament sau un cocktail de substante care sa atace celulele canceroase. Nu stiu daca ai auzit de nanocristale, dar m-as simti prost sa cred ca nu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Metodele acestea de tratament sunt încă experimentale și extrem de scumpe, neputând fi pe moment implementate pe scară largă din cauza costurilor. Și vor mai trece zeci de ani până vom putea să le implementăm.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații