Ceai printre tâmpiți

       S-a dus concediul, s-a dus căldura, s-a dus vara, cel puțin la mine. A reînceput serviciul, am luat-o de la capăt cu nopțile petrecute pe frontul urgenței.

       Ultimele aventuri prin urgență le-am avut vineri, când pe la finalul turei vine cu ambulanța un nene cu sincopă (leșin cu pierderea conștienței). Tocmai făceam vizita de predare a urgenței cu tura de seară când un urlet ca din gură de șarpe ne scoate brusc din visare. Unul din colegii din tura de seară se dusese deja să-l vadă pe nenea leșinat, care fără nicio avertizare dăduse din nou ochii peste cap în camera de consultație și se trezise brusc când i s-a făcut manevra de subluxație mandibulară pentru menținerea căilor aeriene. Eu mă duc să preiau bolnavul și-l las pe coleg să se întoarcă la vizită. În timp ce îl cablam la un monitor am constatat că nenea puțea a alcool de te dezinfectai numai stând lângă el. OK... misterul începe să se elucideze de la sine...
       Individul, cum a văzut mai mulți oameni în jurul lui în costume de spital agitând ace și perfuzii, a devenit brusc agresiv și a început să dea ca o morișcă cu brațele în jurul lui și să urle. În timpul acestei reprezentații dă brusc din nou ochii peste cap și pică lat în pat. Pe monitor toți parametrii erau normali. Profit de pauză ca să-l consult, timp în care observ că, deși lungit fără vlagă cu toate cele 160 kg ale sale în pat, mă fixează cu privirea, dar nu reacționeazpă de niciun fel la stimuli. OK... încă un caz de psihi...
       Mă apuc să consult istoricul pacientului în sistemul nostru, găsesc alcoolism cronic, ciroză hepatică ultimul stadiu cu episoade de encefalopatie hepatică și sindrom Korsakoff. Pentru cine nu știe, sindromul Korsakoff este ceea ce mai rămâne din creier după ce ani la rândul ai băut alcool mai ceva ca apa. Evident, prima descriere a bolii a fost făcută de către un medic rus.
       După ce l-am calmat pe individ cu niște haloperidol (vezi Sedative) am chemat și neurologul să se minuneze un pic. Alcool în sânge 2.9 la mie, ficatul praf.

       Următoarea poveste se potrivește de minune la postarea Penibil!. Sâmbătă în gardă primesc un apel de la o tipă disperată că de câteva ore are în gură gust sărat. Și nu vrea să moară. Și că ce să facă. Zic: tanti, ia niște bomboane mentolate peste weekend, eventual și un diazepam, iar luni fuga la medicul de familie. Numai de-a dracu, mă trezesc cu ea duminica în urgență. M-am făcut că habar nu am cine e. Am întrebat-o de medicamente. Surpriză! Lua olanzapină în doză de întreținere, un antipsihotic numai bun pentru tinerei borderline, schizofreni și nu numai. Am trimis-o în cele din urmă să se prezinte la medicul de familie. Și să-și cumpere niște Mentosan. Că în urgență nu avem așa ceva.

       Unde se potrivește ceaiul în poveste? Pe aici, prin Ostfriesland, se bea ceai negru mai ceva ca la englezi. Există o întreagă tradiție, un întreg ritual de a bea ceai. Localnicii s-au luptat pentru dreptul de a bea ceai de-a lungul secolelor cu toate domniile locului. Ceaiul adus înainte pe corabie din Asia era extrem de scump și producea deficit în finanțele regionale, astfel că mulți conducători au încercat fără succes să-i dezobișnuiască pe frisieni să mai bea ceai.
       Făcând vizita de după-amiază pe urgență săptămâna asta, am întâlnit o pacientă care își servea bine-mersi ceaiul împreună cu aparținătorii, după tradiția frisiană, cu tot tacâmul, serviciu de ceai de cea mai bună calitate, zahăr caramelizat special, lapte condensat, măsuță și, nu în ultimul rând, termos cu ceaiul mult apreciat. Adus totul frumos la pachet.
       Nu fiertura aia de buruieni indiene care se face la spital.

Mă duc să-mi fac un ceai.

Comentarii

  1. Te urmaresc de fiecare data cand am posibilitatea.Frumos stil,ma regasesc in expresii!Felicitari ,in primul rand pentru ca te-ai acomodat acolo cu stilul ,,de fier ,,al germanilor!!Eu cunosc destui medici care nu au reusit sa se acomodeze,chiar astazi am discutat cu un hematolog care abia asteapta sa vina in decembrie definitiv in tara...nu s-a putut acomoda.Suntem in UK.
    O intrebare :Cam ce tratamente de ultima generatie se prescrie pe acolo pentru infectie bilaterala pulmonara cu pseudomonas aeruginosa.In antecedente astm bronsic sever si HTA secundara cu ...Am incercat nenumarate scheme de tratament cu antibioterapie diversa dar..in zadar! A mai aparut si alte nenorociri de natura digestiva de la azitromycin in ultimul an.Astept raspuns !Si fiindca tot ai amintit de ceai..te invit cu prima ocazie la un ceai bun englezesc.Sa faci diferenta dintre ceaiul nemtesc si un ,,five o'clock tea,,
    Cu stima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până să vină antibiograma, și în funcție de starea pacientului, s-ar începe tratament antibiotic cu ampicilină/sulbactam sau ceftriaxonă i.v. Dacă starea generală ar fi foarte alterată și pacientul ar avea nevoie de terapie intensivă (de exemplu septicemie) s-ar începe direct cu piperacilină/tazobactam sau levofloxacină.
      În ceea ce privește ceaiul englezesc... ținem legătura :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation