Horror night

       Tocmai vin din cea mai nasoală noapte pe care am muncit-o vreodată până acuma pe plaiuri prusace.
       Seara a început cu un tânăr de 20 de ani care s-a prezentat cu puls de 150 pe minut. Tahicardie de reintrare atrio-ventriculară. După ce i-am înfundat venele cu metoprolol și frecvența cardiacă nici nu s-a clintit am decis să recurg la măsuri mai drastice. Adenozină. Chestia asta administrată pe venă produce stop cardiac timp de câteva secunde, după care inima revine de obicei la ritmul normal. Nu mai făcusem treaba asta niciodată, așa că eram destul de entuziasmat să încerc eu însumi acest tratament. I-am dat o dată, nimic, i-am dat și a doua oară, iar nimic. Dramatismul s-a dus pe apa  sâmbetei, dezamăgire. În cele din urmă, după discuții cu colegul de pe terapie intensivă și cu medicul primar la telefon, am decis să-i dăm ajmalină. Asta a funcționat și după o oră am putut să-l externăm.

       Până aici a fost relaxată situația, consultasem câțiva vârstnici cu probleme de rutină între timp. Pe la miezul nopții vine însă un apel de la ambulanță. Suntem pe drum cu infarct de tip STEMI. 38 de ani, cardiocirculator stabil. La 500 de metri înainte de ușa spitalului, pacientul decide să facă fibrilație ventriculară (practic stop cardiac, pentru cine nu știe medicină). În 2 minute ne-am adunat vreo 6 medici și vreo 8 asistenți și am resuscitat până ne-au sărit capacele. Între timp reușisem să anunț totuși cardiologul de gardă pentru angiografia coronariană. Neavând prea multă experiență cu terapia intensivă și resuscitările, m-am limitat la „munca de jos”... prinde o venă, mai injectează niște adrenalină, compresii toracice. Ceilalți colegi s-au ocupat de intubare, cateter venos central și defibrilare. După vreo 40 de minute de maraton și vreo 9-10 șocuri electrice ducem pacientul la angiografie. I se desfundă artera circumflexă și e apoi transferat în stare critică pe terapie intensivă... dar trăiește.

       Cât timp am fost ocupat cu resuscitarea de mai sus, se spărsese conducta cu bolnavi în urgență. Dureri abdominale, frecvențe cardiace care mai de care peste 120 bpm, de parcă se luaseră inimile la întrecere. Recordul l-a bătut un nene care a venit cu fibrilație atrială paroxistică cu o frecvență de 180 pe minut. Am alergat după toți aceștia apoi până dimineață. Paturile de pe urgență erau deja majoritatea ocupate de cu seară, de la predarea gărzii. De dimineață, schimbul de zi a trecut prin tot felul de grimase în timpul vizitei.

       Ultimul venit a fost un puști de 18 ani cu ... amigdalită. M-am gândit că nu e mare brânză până m-am uitat în gura lui. Amigdalele erau atât de umflate încât obstrucționau aproape toată comunicarea bucofaringiană. Nu poți să mai înghiți nimic de ceva vreme, nu-i așa? Într-o astfel de situație nu prea ai ce face, decât să dai antibiotic intravenos și să aștepți să se dezumfle amigdalele. Ceea ce înseamnă internare.

Somn!

Comentarii

  1. Intrebare: in serviciul vostru de urgenta nu cheama urgentistul consult de specialitate in functie de patologia pacientului? Adica de ce ai primit tu infarctul STEMI, cand e treaba cardiologului, mai ales ca tre sa intre la sala sau de ce ai vazut amigdalita care e de infectioase/ORL si nu de interne.Fibrilatiile nu se interneaza pe sectie de cardio? totul e pe interne?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Specialitățile și sistemul de gardă sunt organizate un pic altfel decât în România. Specialitate propriu-zisă de medicină de urgență nu există, poți face doar o competență, după care te plimbi cu ambulanța dacă ai chef. Gărzile nu sunt ținute de către un singur medic care vede tot, triază și direcționează apoi pacientul către specialitatea necesară. Gărzile sunt ținute de câte un rezident pentru fiecare specialitate în parte, iar rezidentul de interne se ocupă de toată paleta de patologii, inclusiv cardiologie și infecțioase. Revenind la întrebarea ta, în urgență nu avem acoperire ORL, dar avem câțiva medici care fac consulturi în timpul programului normal. Iar o amigdalită nu e atât de mare tragedie ca s-o trimiți în secția de specialitate care e la 30 de km.

      Ștergere
  2. Aha. Intr-adevar e diferit. La noi pacientul ajunge in UPU, il vede initial urgentistul, care in functie de situatie decide de ce consult de specialitate e nevoie. Cheama apoi linia de garda de interne/ cardio/neuro etc, care efectueaza consult si la randul ei decide daca e nevoie de internare. Un caz complex poate fi vazut de mai multi specialisti/rezidenti de garda si pasat de la unul la altul pana cineva se indura sa-l interneze/sau nu are incotro fiindca tine de specialitatea lui. Amigdalita clar nu ar lua-o nimeni pe interne (desi recunosc ca spitalul de infectioase nu e asa de departe ca in cazul tau) fiindca a doua zi la raport tre sa te justifici in fata mai marilor pentru ce ai pus in pat si vai de tine daca ti-ai bagat coada unde nu trebuia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna, ma bucur ca am gasit acest blog deoarece ma bate gandul sa plec in Germania. In tara , sunt rezindenta pe UPU - pot spune ca facultatea nu m-a pregatit deloc pentru ceea ce se intampla aici, dar, in acesti 2 ani de rezidentiat am invatat foarte multe! Ceea ce ai descris tu ca horror night aici e ceva obisnuit...TPSV, FiA paroxistica, IM, EPA e la ordinea zilei- plus sa nu mai povestesc de traume. Nevoia te invata, sunt medici care nici nu ies din camera de garda si atunci tu ca rezident trebuie sa fac tot de la A-Z, apoi dupa ce reusesti sa stabilizezi bolnavul sa te rogi de pe cei ce fac garda pe sectii sa coboare ( in 60-70 % din cazuri nu o fac!). Am inceput sa fac si masina...nu te ajuta nimeni si trebuie sa iei decizii rapide!
    Multa bafta iti doresc! Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Horror night a fost prin prisma volumului de muncă, care de obicei noaptea nu e prea mare, aici la Cucuieții de la Marea Nordului pe unde mă aflu. Patologia e în rest ok, nu am probleme.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation