Încep oncologia

       A mai trecut un an, a mai început un an, la mulți ani, same shit, different year.  Pentru mine au trecut numai niște gărzi în niște zile pe care alții le au libere ca să bage în ei până nu mai pot. Minuni sau dezastre prea multe nu s-au întâmplat, unii scapă, alții (mai puțini) mai și mor, alții vin degeaba pentru orice rahat la urgență, acum încep să-mi dau seama că e de fapt un sport național. Potrivit unui raport comun al tuturor secțiilor de primiri urgențe din Hamburg, cam 70% din pacienții veniți la ei de urgență nu sunt, de fapt, urgențe.

       Mi-a venit zilele astea și planul de rotație pentru 2014. Convins că ultimele săptămâni petrecute pe oncologie se datorau unui banal sughiț de planificare, am constatat că mutarea este parte a unui plan mult mai mare. Astfel, voi avea incomensurabila onoare (not!) de a face oncologie primele 6 luni din 2014.

       Cum este aproape de la sine înțeles, numai cazurile dificile, complicate, alambicate și mai cum vreți voi de cancer merită internare pentru tratament. Restul pacienților, care se mai țin cât de cât pe picioare, sunt puși să se plimbe săptămânal cu taxiul la și de la spital ca să-și ia programul de otrăv... pardon, chimioterapie, totul pe cheltuiala casei de sănătate.


       Munca pe oncologie este, după cum vă așteptați, deseori deprimantă. Lăsând la o parte că îmi displac oncologia și cancerul la modul că m-aș lăsa de medicină dacă nu ar mai exista și altă specialitate, ce mă irită pe mine cel mai tare sunt veșnicele discuții cu aparținători care mai mereu sunt mai decompensați decât pacienții înșiși în fața unui diagnostic sumbru. Înțeleg drama umană în cazul unui diagnostic de cancer până la un punct, dar în momentul în care pui aceeași întrebare de trei ori la rând se cam termină și răbdarea. Apoi sunt veșnicele discuții între pacient și aparținători, dacă să se opereze, dacă să facă chimioterapie, dacă să mai caute o a doua opinie la vraciul sau homeopatul din sat (da, și în Germania mai există astfel de cazuri). Când noi încercăm să grăbim procesul ca să le dăm cele mai bune șanse posibile, ei tărăgănează.

       În altă ordine de idei, tânărul internat cu infarct și resuscitat pe la începutul lui noiembrie de care scriam în Horror night a fost externat pe propriile picioare pe la jumătatea lui decembrie. Cu ceva sechele neurologice totuși.

       Pentru acei cititori mai fideli care se așteptau zilele astea la bilanțul meu pe 2013 țin să precizez că o postare separată nu va apărea. Tot ce e demn de menționat e cursul de ecografie și faptul că am devenit campionul clinicii de interne la gărzi de noapte... în jur de 75.

Pe data viitoare!

Comentarii

  1. La multi ani ! ma bucur ca ai revenit in ciuda lipsei de timp. iti doresc sanatate si celelalte..ps

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ps se refera la nr de garzi ce de bani :) ce de bani:) nu mai spune ca suntem verzi de invidie..ps 2... 75 in ce interval? sigur ca sa calculam banii nu de alta :)
      numa bine

      Ștergere
    2. 75 de nopți pe tot anul 2013

      Ștergere
  2. De ce le numesti garzi de noapte? sunt si alte feluri de garzi? oricum, felicitari, e un numar impresionant, eu nu ma pot "lauda" decat cu vreo 18 (ce-i drept pe gratis)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gărzile pe interne sunt foarte aglomerate și avem mai mulți oameni care fac gardă într-o zi. Există prin urmare și o gardă de noapte, de la 8 seara la 8 dimineața.

      Ștergere
  3. Eu nu va inteleg... cam in fiecare postare va plangeti de ceva. daca e asa de greu/urat/complicat sa profesezi medicina in Germania, de ce nu o faceti in Romania sau in alta parte?? nu critic, doar intreb, in calitate de aspiranta la un job in germania :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E în natura umană să fim mereu nemulțumiți, să vrem mereu mai bine. Eu sunt nemulțumit că trebuie să fac oncologie, dar și chestia asta ține cunoștințele pe care trebuie să mi le însușesc pentru a deveni specialist de interne. Cu alte cuvinte e un rău necesar, dacă pot să-i spun așa.
      Referitor la a doua întrebare, Germania a fost pentru mine personal cea mai bună opțiune într-un sistem european de sănătate în care supraaglomerarea cu pacienți și depopularea de medici se generalizează. Nu mă apuc acum să mai discut diferențele între Germania și România, pentru că e vorba de ani-lumină.
      Dacă vă uitați mai bine, mă plâng aproape exclusiv numai de pacienți, nu de alte aspecte. Cum scriam într-o postare mai demult, asta e partea cea mai grea din medicină, partea de „relații publice”. Fiecare pacient își pune toate speranțele în la fel de simplul muritor cu halat alb din fața lui și presiunea de a da rezultate (în raport cu pacientul, nu cu superiorii) nu este mică.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații