3. Electricitate

       Dacă ați avut răbdare până acum și m-ați urmărit, poate o să vă puneți întrebarea: dar de unde știe inima să își contracte mai întâi atriile și apoi ventriculele? Mai mult, cum de durează un proces atât de complex numai
0,8 secunde?

       Păi inima e o adevărată pompă cu tot ce-i trebuie: camere, valve, presiuni, volume, vase de sânge și... propria rețea electrică! Noi ăștia fără prea multă viață privată, că ba pierdem vremea alergând prin spital ori scriind pe blog, îi spunem sistem excitoconductor.


       Observăm din imagine că inima are o rețea electrică de distribuție a impulsului de contracție. Nodulul sinoatrial este stimulatorul intern al inimii, el eliberând la - ia ghiciți - 0,8 secunde (în repaus) un mic impuls electric. Acesta se propagă din aproape în aproape prin musculatura atriilor făcându-le să se contracte. Odată ajuns la nodulul atrioventricular e ca și cum ar intra un șofer de pe un drum județean pe o autostradă. Prin fasciculul His și ramurile sale impulsul electric se propagă aproape instantaneu până la ultima fibră musculară din ventricule. Contracția ventriculară în cazul unei inimi sănătoase durează 0,08-0,12 secunde, dacă adăugăm contracția atrială și timpul de propagare a impulsului spre ventricule ajungem la o „muncă” efectivă de 0,3-0,4 secunde per ciclu.
       Păi și totuși ce se întâmplă cu inima în restul timpului până la 0,8 secunde? Comparația cea mai bună cred că se poate face cu un funcționar de stat: restul timpului până la 0,8 secunde inima stă pur și simplu degeaba!

       Toată tărășenia asta se poate reprezenta grafic făcând o electrocardiogramă (EKG). Primul care a făcut EKG, prin metode extrem de rudimentare, evident, a fost Alexander Muirhead în 1872. Dar EKG-ul cum îl știm astăzi, a fost dezvoltat de Willem Einthoven începând din 1901, el fiind și primul care a descris modificările EKG pentru anumite boli ale inimii.




       Notația PQRST îi aparține tot lui Einthoven. Nu mă întrebați de ce a început el cu P în loc să înceapă ca toți oamenii sănătoși la cap de la A, cert e că notația lui a intrat în uzanța medicală de zi cu zi. Unda P reprezintă contracția atriilor, complexul QRS contracția ventriculelor, iar unda T reprezintă curentul de relaxare a ventriculelor (curentul generat prin revenirea la starea de repaus după contracție). Segmentul PQ este determinat de durata necesară propagării impulsului de la generarea lui până la începutul contracției ventriculare. Segmentul QT reprezintă în schimb durata necesară revenirii ventriculelor la starea de repaus. Despre segmentul ST vom discuta mai pe larg când abordăm infarctul. Aspectul arătat mai sus este cel normal, iar o inimă sănătoasă va genera o înșiruire de astfel de unde. Acesta este ritmul sinusal, el fiind generat de activitatea normală a stimulatorului sinoatrial. Orice altceva se numește tulburare de ritm sau aritmie.

        După toată „polologhia” asta cu rețele, curent electric, PQRST și date istorice care nu prea interesează pe nimeni cred că deja v-ați prins capul în mâini. Cineva mai perspicace va mai pune însă o întrebare: dar de unde, domnule, curent electric?! Că doar nu ne curentăm de fiecare dată când atingem pe cineva!

       Aici trebuie să ne punem niște ochelari cât fundul de borcan și să facem zoom in până la nivel celular. Celulele corpului nostru își mențin activitatea și integritatea prin consum de energie (chimică). Consumul acela de energie se duce printre altele către niște enzime speciale din membranele celulare denumite generic pompe ionice. Acestea, oau, pompează ioni (sodiu, potasiu, calciu, clor, magneziu) în și dinspre interiorul celulei, menținând astfel o diferență de sarcină electrică între interiorul (negativ) și exteriorul celulei (pozitiv). Care va să zică membrana celulară este polarizată electric. La aplicarea unui stimul suficient de intens, membrana își inversează polaritatea. Numim chestia asta depolarizare, iar în țesutul muscular depolarizarea electrică se traduce prin scurtarea (contracția) fibrei în cauză. Depolarizarea asta este ca o boală contagioasă: se transmite imediat mai departe în vecinătate, generând curentul electric care ne-a indus în confuzie mai devreme.


       În timpul repolarizării se întâmplă exact opusul procesului prezentat în imaginea de mai sus. Exact asta reprezintă segmentul QT din EKG și acesta este motivul pentru care inima stă degeaba vreo 0,4 secunde dintr-un ciclu de 0,8 secunde.
       Fibrele musculare ale inimii sunt vulnerabile în această fază a ciclului. Un impuls aberant aplicat în această perioadă (mai ales corespunzător undei T) poate degenera într-o tulburare de ritm de genul tahicardiei ventriculare. Cu cât perioada QT este mai lungă, cu atât este inima mai susceptibilă să sufere astfel de tulburări de ritm. Așa se închide cercul început cu postarea TV și efectul secundar al amiodaronei.
       Dar de unde să vină un impuls aberant? Păi să presupunem că un grup de fibre nu primește suficientă energie cât să țină pasul, sau este influențat de anumite medicamente și ciclul acesta de depolarizare-repolarizare e tulburat. Acesta poate deveni un focar temporar de impulsuri aberante care se propagă apoi pe căile deja expuse. O astfel de situație poate produce o bătaie a inimii în afara ritmului de bază, denumită extrasistolă (contracție suplimentară sau prematură). Complexul QRS poate fi în acest caz deformat, după cum se poate observa în imaginea de mai jos.


Pe curând!

Comentarii

  1. am o intrebare, de ce ii zice nod atrioventricular daca e situat in atriu? in alte carti nodul asta e situat mai aproape de ventricul, in jonctiune, asa mi s ar parea explicabil...

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca e doar vorba de poza asta, dar alta mai buna nu am gasit

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation