Mai departe

       Am mai scăpat de o săptămână la lucru și de două gărzi. Grija mea cea mai mare a fost pacientul cu limfom Burkitt, la care am fost atent să-i dau dozele de chimioterapie la orele indicate de șef. Și, cu toate că le-am mai hulit pe paginile acestui blog, asistentele au ajutat enorm de mult ca totul să iasă bine. Săptămâna asta urmează să intre în aplazie pacientul respectiv, dar de asta se va ocupa colegul care mă înlocuiește în timp ce eu mă îndrept către secția de terapie intensivă.

       În rest săptămâna a decurs în rutina binecunoscută de până acum, cu o mică excepție. Joi după-masa mă pregăteam să plec la 17.30 de la serviciu (deci cu o oră întârziere), numai ca să mă agațe colega de gardă pe drum că trebuie să resuscităm nu știu pe unde. Când am intrat în salon resuscitarea era deja în toi, fiind vorba de o băbuță la 85 de ani. Asistolie primară. După 25 de minute de reanimare cu tot tacâmul fără niciun fel de semn că s-ar îmbunătăți ceva, de comun acord cu ceilalți medici prezenți i-am dat voie în cele din urmă să părăsească această lume.

       Așa că de mâine sper să apar mai frecvent cu povești noi, de data asta de pe terapie intensivă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation