Primele zile pe terapie intensivă

       Contrar așteptărilor mele, primele zile pe terapie intensivă nu s-au asemănat nici pe departe cu o zonă de război între medicamente și metode de tratament de ultimă generație și stări patologice necruțătoare. De fapt... a cam fost plictiseală.

       Munca, din câte am putut observa până acum, se rezumă la supravegherea pacienților și a zecilor de parametri determinați câteodată la fiecare oră, în timp ce aparatura și asistentele sunt ocupate cu culegerea acestei mase de informație, precum și cu aplicarea indicațiilor date de medici. Din toate lucrurile care se desfășoară pe secție, ventilația mecanică mi s-a părut cea mai complicată procedură, aici existând mai multe moduri diferite de ventilație și o grămadă de indicatori cu care te poți juca, astfel încât să asiguri cea mai bună oxigenare cu cea mai mică suprasolicitare posibilă a țesutului pulmonar. Până acum, neavând experiență, am făcut totul sub supravegherea specialistului de pe secție.

       Am avut ocazia să învăț câteva manopere necesare pentru mai încolo cum ar fi punerea unui cateter venos central sau a unui cateter arterial pentru măsurarea continuă a tensiunii arteriale.
Iar mâine mă apuc de intubat.

Comentarii

  1. Super! Cum ti s-a parut sa-l pui pe cel arterial?

    Si sunt curios, pe ce alte sectii se fac stagiile acestea de medicina interna acolo?

    Spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații