TV

       Nu, nu o să mă refer la televiziune. TV în practica medicală se referă de obicei la o tulburare de ritm cardiac pe care ați putut s-o vedeți în imaginea aferentă ultimei postări: tahicardia ventriculară. Am ales această manifestare patologică pentru că e reprezentativă pentru una din pacientele apărute zilele trecute pe secția de terapie intensivă, care ne-a dat timp de câteva ore dureri de cap.

       Tahicardia ventriculară este una din tulburările de ritm cardiac ce apar frecvent în primele zile după un infarct. Poate fi mortală, când pulsațiile inimii nu mai sunt eficiente încât să poată menține o tensiune arterială adecvată, poate fi benignă când ține câteva secunde și se termină de la sine. Însă este întotdeauna o indicație că inima e bolnavă. Reprezintă una din situațiile în care se poate folosi defibrilatorul (chestia aia cu care se curentează de zor pacienții din Grey's Anatomy).

       După acest scurt preambul, încep povestea propriu-zisă. Miercuri dimineață nici nu ajunsesem bine la serviciu, că ne trezim cu o pacientă de vreo 70 de ani, adusă în stare critică de la un spital de la vreo 60km. Infarct, tulburări de ritm, edem pulmonar, resuscitare, tot ce e mai bun și mai frumos în medicina de urgență. În fine, o stabilizăm pe tanti cu toate trucurile noaste magice de terapie intensivă, o cablăm la monitor mai ceva ca la un router de rețea. Oftăm, ne tragem un pic sufletul și ne întoarcem la ale noastre: cafea, bârfe, anulat alarmele din monitoare, butonat obsesiv la calculatoare, benoclat la pereți și, nu în ultimul rând, la ceas. Până când tanti se hotărăște că totuși prea s-au liniștit lucrurile și ne scoate din letargie. Și face o tahicardie ventriculară din aia fără tensiune arterială. Și care nu s-a oprit de la sine. Sărim toți cu mic, cu mare în salon, începem să facem masaj cardiac și bum! își revine după câteva secunde. Băgăm din reflex 300mg de amiodaronă (un antiaritmic). O jumătate de oră pauză, apoi se repetă povestea. Mai băgăm niște amiodaronă. Peste vreo 45 min iar suntem toți călare pe tanti și apăsăm de zor pe pieptul ei. Specialistul zice să-i punem perfuzie continuă de amiodaronă, că treaba e cam împuțită.

       Fac o paranteză. Paradoxul antiaritmicelor este că ele însele pot provoca la rândul lor aritmii cardiace. Iar amiodarona nu face excepție. Efectul acesta advers este, ce-i drept, destul de rar și se poate observa pe EKG prin prelungirea segmentului QT (pentru cine nu are treabă cu medicina și se uită la termenii aceștia ca mâța în calendar, voi începe mai încolo o serie despre bolile de inimă pe înțelesul tuturor).

       Ceva emoții, vânătăi pe piept și un perfuzor de amiodaronă mai târziu, tanti stă cuminte la ventilatorul mecanic. Iar noi ne tragem suflețelul și ne holbăm în monitorul ei hipnotizați. După vreo jumătate de oră... încă e liniște, dar ne uităm neputincioși cum segmentul QT, de care pomeneam mai sus, se prelungește văzând cu ochii. După încă vreo oră, respirăm iar ușurați, pentru că anomaliile s-au mai redus, iar tanti stă în continuare cuminte (și sedată) la ventilatorul mecanic.

Pe curând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation