4. Tensiune, domne!

       După ce v-am împănat creierele cu păsăreasca mea medicală timp de trei postări anoste, cred că e vremea să explicăm un pic ce e aia tensiune (presiune arterială).

       Păi presiunea arterială este forța exercitată de coloana de sânge asupra pereților arteriali, nimic altceva decât presiune hidrostatică (fizica de școala generală, dacă nu v-a picat încă fisa). Tensiunea arterială este exprimată în două valori, una mai mare sau sistolică (corespunde timpului cardiac de contracție - sistola) și una mai mică sau diastolică (corespunde timpului cardiac de relaxare - diastola).

       General acceptate ca fiind normale sunt valori între 100 - 140 mmHg (milimetri coloană de mercur) pentru tensiunea sistolică, și 60 - 90 mmHg pentru tensiunea diastolică. Orice creștere peste aceste valori este denumită hipertensiune arterială și reprezintă un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare. Se estimează că 25-30% din populația României suferă de hipertensiune.

       Tensiunea arterială depinde de două lucruri mari și late: de volumul de sânge care circulă și de vasele care îl conțin. Ambele sunt controlate în mare parte de rinichi (dar și indirect de creier prin hormoni) și pot fi influențate de medicamente (despre asta un pic mai târziu).

       Tensiunea arterială variază foarte mult în decursul unei zile. Dacă de dimineață ați avut 120/70, asta nu înseamnă că la prânz valoarea va fi aceeași. Alte influențe sunt:
- starea psihică: cazul clasic este așa-zisa hipertensiune de halat alb; acasă tensiunea e normală, la cabinetul medical e crescută;
- activitatea fizică: nu vă măsurați tensiunea imediat după ce ați alergat un maraton sau, cazul meu, abea ați urcat la etajul trei cu un bax de apă minerală, că va fi crescută;
- alimentație: consumul crescut de sare (= clorură de sodiu) duce la reținerea apei în organism, prin urmare crește volumul de sânge care circulă.

       Se deosebesc două tipuri de hipertensiune arterială. În tipul primar sau esențial, hipertensiunea apare pur și simplu, din flori de măr sau adusă de barză, și este condiționată în mare parte genetic. Adică se poate trata și ține sub control, dar nu se poate vindeca. Tipul secundar apare ca o manifestare sau complicație a altor boli. Îl întâlnim în insuficiența renală cronică, boli endocrine ca sindromul Cushing sau hipertiroidismul, tumori active endocrin ca feocromocitomul, și în stenoza (îngustarea) de arteră renală. Poate dispărea prin tratamentul bolii de bază. Un fel aparte de hipertensiune secundară este hipertensiunea de sarcină.

       Problema cea mai mare cu hipertensiunea arterială e că nu prea produce simptome. Și atunci este destul de greu să-i convingi pe unii pacienți că trebuie să ia o pastilă, două sau trei când pe ei nu îi doare nimic. Și mai greu este să-i convingi să-și ia tratamentul când tensiunea a revenit la valori normale, iar ei cred că pot opri tratamentul.

       Când tensiunea sistolică urcă foarte rapid spre valori de peste 180 mmHg vorbim de criză hipertensivă sau puseu hipertensiv. Abea de la aceste valori încep să apară simptome deranjante pentru pacienți, cum ar fi dureri de cap, greață și vărsături, hemoragie nazală, zgomote în urechi, chiar tulburări de vedere sau convulsii. Netratat, un puseu hipertensiv poate avea consecințe grave, cum ar fi hemoragia subarahnoidiană (adică un vas din creier face pur și simplu poc!), cu mortalitate de aproximativ 50%.

       Netratată, sau tratată prost, hipertensiunea arterială duce pe termen lung la mai multe complicații. Demne de pomenit sunt: ateroscleroză accelerată (o discutăm în postarea următoare), îngroșarea mușchiului cardiac și mai apoi insuficiența lui, insuficiență renală, pierderea progresivă a vederii.

       În continuare vom discuta un pic despre medicamentele cele mai uzuale în tratamentul hipertensiunii arteriale. Nu voi intra prea mult în detalii privind mecanismul de acțiune.

1. inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei 
- împiedică vasoconstricția (îngustarea vaselor) prin blocarea sintezei unui compus (angiotensina II) care are acest efect
- medicamente de primă linie în tratamentul hipertensiunii arteriale
- reprezentanți: enalapril, ramipril, quinapril, lisinopril
- efecte secundare tipice: tuse seacă, reacții alergice

2. blocante ai receptorilor de angiotensină II
- împiedică vasoconstricția prin blocarea receptorilor de care se leagă compusul de mai sus
- pot fi folosite ca înlocuitor pentru clasa 1., dar niciodată împreună
- reprezentanți: candesartan, valsartan, olmesartan
- efecte secundare tipice: infecții de căi respiratorii, amețeli

3. blocante ale canalelor de calciu
- produc dilatarea arterelor mici
- se pot folosi în combinație cu medicamentele expuse mai sus
- reprezentanți: nifedipină, amlodipină, felodipină, nitrendipină
- efecte secundare tipice: edeme ale picioarelor

4. beta-blocante
- împiedică vasoconstricția mediată prin receptorii beta ai adrenalinei
- se pot combina cu mai toate clasele de antihipertensive
- reprezentanți: propranolol, metoprolol, atenolol
- efecte secundare tipice: amețeli, stare de oboseală, scăderea libidoului

5. diuretice
- cresc eliminarea de apă din organism prin acțiune directă la nivelul rinichiului, adică după o doză trebuie să faci mult pipi
- există mai multe clase, nu mai intru în detalii și vă dau doar niște reprezentanți: furosemid, torasemid, indapamid, hidroclorotiazidă
- efecte secundare tipice: tulburări ale electroliților (de obicei scăderea nivelului de sodiu, potasiu si calciu din sânge)

În postarea următoare voi discuta un pic ateroscleroza.
Pe curând!

Comentarii

  1. Sunt situatii in care poti folosi ieca si sartan impreuna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de la nefrologi citire:
      folosirea combinată de IECA și sartan crește substanțial riscul de insuficiență renală cronică

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation