Cu stângu-n dreptu'

       Mai revin cu o poveste recentă de pe terapie intensivă.
       Zilele trecute ne-a fost adus un pacient în stare critică după ce fusese resuscitat în urma unei tulburări de ritm cardiac (fibrilație ventriculară, practic echivalentă cu un stop cardiac). Pacienții aceștia sunt intubați, ventilați mecanic, li se pun tot felul de tuburi, catetere și drenaje. Pentru a suporta toate aceste chestii cu care medicii le invadează corpul, acești bolnavi sunt puși într-un soi de comă medicamentoasă, numit analgosedare.

       Ca medici ne ocupăm de corectarea dezechilibrelor și de suportul funcțiilor vitale, în timp ce pacienții se vindecă. Analgosedarea asta implică totuși că mai toate reflexele pe care deseori nici nu conștientizăm că le avem sunt abolite, inclusiv cele de înghițire, tuse sau respirație. Dar anumite funcții ale corpului își fac treaba mai departe. Se secretă în continuare salivă și mucus bronșic. Iar cum reflexul de înghițire este abolit, asta înseamnă că de mai multe ori pe zi trebuie aspirate toate aceste secreții cu o sondă introdusă pe gură sau pe tubul traheal.

       Mai departe, pacienților li se pune o sondă nazogastrică (se introduce pe nas și se oprește în stomac) pentru a putea fi alimentați cu un cocteil special. Sonda aceasta se pune fără niciun ajutor tehnic/electronic și este o manoperă destul de simplă. După ce ai făcut treaba asta, se face o verificare a plasării corecte prin injectarea de aer pe sondă în stomac și ascultarea zgomotelor produse cu stetoscopul. Imaginați-vă că suflați aer cu paiul într-o băutură, e cam același lucru.

       Și acum mă întorc la povestea propriu-zisă. Pacientului nostru i s-au pus toate tuburile și cateterele și era ventilat mecanic. Numai că parametrii de oxigenare deveniseră la un moment dat mediocri. Am aspirat secreții, am schimbat poziția bolnavului în pat... nimic. În cele din urmă am mai făcut o radiografie pulmonară unde am văzut că nenea avea un plămân stâng pe jumătate opac (adică neventilat)... Chestia asta înseamnă de obicei pneumonie, însă analizele de sânge nu se corelau cu așa ceva.

       Șeful zice să facem bronhoscopie (inspecția căilor respiratorii din interiorul plămânilor cu un endoscop), o facem și pe asta. Prea multe secreții nu prea se mai pot aspira, dar constatăm ceva surprinzător. Sonda nazogastrică intrase în plămân! Iar problemele noastre de oxigenare veneau de la un plămân pe jumătate plin cu soluție nutrițională!

Pe curând!