Plimbarea verzei

       Acum vreo lună am participat la o tradiție locală a oamenilor de aici, anume plimbarea verzei. Denumirea aduce mai mult a festival al recoltei, în realitate nu este nimic altceva decât încă un pretext pentru oameni altfel serioși să se îmbete ca porcii și să se întoarcă apoi acasă cu vomă pe geacă și pipi și noroi pe pantaloni.

      Treaba începe cu o plimbare în grup de câțiva kilometri cu un cărucior plin cu bunătățuri ce ar face managerul ateu al unui magazin de alcool să se crucească. După care se ajunge la un restaurant unde se mănâncă varză cu cârnați și se bea în continuare de parcă ar fi sfârșitul lumii.

       Trebuie să mai prezint niște personaje înainte de a continua povestirea... D este un asistent de la urgență și clovnul de serviciu. Are obiceiul de a face mișto cam de orice și oricine, fără a depăși însă limita. H este un medic rezident iordanian care lucrează la noi de doi ani. El e un tip foarte destupat la minte și ateu cu care poți discuta lejer cam orice fără a se ajunge la amenințări cu jihadul.

       Întrucât era o zi rece de ianuarie, ne-am întâlnit vreo 30 de persoane în spatele spitalului și ne-am refugiat în hala ambulanțelor, pe unde ne vin și pacienții transportați la spital. Toți înfofoliți nevoie mare. D îl vede pe H și îl ia la pipăit... pe geacă: Ia să văd, nu ai vreo centură cu explozibili pe tine? H nu se lasă intimidat și zice: Astăzi nu, că dobitocii de la Amazon încă nu mi-au livrat detonatorul!

      Ne pornim așadar la plimbare cu căruciorul cu alcool după noi. Mergem și mergem, bem, râdem, povestim. Din loc în loc se mai refugiază câte unul prin tufiș pentru nevoi fiziologice (inclusiv vomat). Plouă intermitent. După vreo 7 km în trei ore prin frig și ploaie ajungem pe întuneric la restaurant.

      La restaurant grupul nostru ocupa două mese, restul erau ocupate de alte grupuri de plimbători ai verzei. Se bea în continuare, iar colegii mei de la urgență nu prea dau semne de oboseală. Urmează la un moment dat și poza de grup. Ne strângem cei 30 de alcoolizați la un loc. H nu mai era nici el în deplinătatea facultăților mintale de la alcool și se duce și el să ne facă o poză. În momentul declanșării răcnește un Allahu akbar în cea mai curată arabă pe care am auzit-o până acum. Nu că aș fi expert. Grupul nostru izbucnește în hohote de râs și se prăvălește sub masă. Ceilalți meseni din sală înghit în sec și ne privesc consternați. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații