Cum te instalezi ca medic în Germania - 05 - Finanțe

       O să mă concentrez un pic pe partea de administrare a banilor în acest articol.

       Odată ce v-ați ales o bancă ce vă satisface necesitățile inițiale în finanțe, vă trebuie minim două conturi. Primul este contul curent sau Girokonto, din care vă plătiți toate cheltuielile lunare și retrageți bani de la bancomat. Al doilea este Tagesgeldkonto, un cont de economii cu o dobândă variabilă în funcție de condițiile internaționale, la care aveți acces permanent. Cele două conturi vin de cele mai multe ori la pachet, indiferent de banca pe care v-ați ales-o.
Sfatul meu este ca la fiecare salariu să virați din start o sumă dinainte stabilită pe contul de Tagesgeld, înainte de a începe să consumați din bani.

       Pe măsură ce mai economisiți, se poate să vă intereseze depozite la termen, denumite în germană Festgeld. Într-un cont de Festgeld puteți depune o sumă de bani la o dobândă fixă pe o perioadă determinată, timp în care nu aveți acces la bani. La scadența depozitului, banii vă sunt returnați împreună cu dobânda aferentă. Cele mai multe oferte de pe piață eliberează suma blocată într-un cont de Festgeld înainte de scadență numai în cazul morții depunătorului sau în caz de faliment personal. De aceea, astfel de depozite sunt bune numai dacă depuneți bani de care nu aveți nevoie pe termen scurt.

       Dobânzile la Tagesgeld și Festgeld depind de condițiile de pe piața bancară internațională și de dobânda de referință a Băncii Centrale Europene. La momentul scrierii acestui articol, aceste dobânzi sunt încă la pământ ca urmare a crizei financiare din 2008 și a crizei datoriilor din Zona Euro din 2010 încoace. Drept urmare, pe piața bancară din Germania nu veți găsi dobânzi mai mari de 1.3 - 1.5% pe an, iar cele mai multe se învârt în intervalul 0.1 - 0.6% pe an.

       Pentru cei care au de gând să economisească sârguincios, dar nu numai, trebuie să menționez aici că veniturile din capitalul investit (se includ aici și Tagesgeld și Festgeld) se impozitează cu 25% (Abgeltungssteuer) plus supraimpozitul de solidaritate (Solidaritätszuschlag; 5.5% aplicați la cei 25%) plus eventual impozitul pentru biserică (Kirchensteuer, 8 sau 9% în funcție de Land, aplicați celor 25% inițiali), dacă v-ați înscris la vreo comunitate religioasă. Prin urmare, minim 26.375% sunt virați Fiscului.

       Mai fac aici o paranteză despre supraimpozitul de solidaritate. Acesta a fost introdus după reunificarea Germaniei în 1990 pentru a contribui la dezvoltarea economică a fostei Republici Democrate Germane.

       Revin la veniturile din capitalul investit. După cum am scris mai sus, Fiscul german e destul de înfometat cu impozitele astea... Dar micul economisitor care pune și el un 200-500 de euro pe lună pe contul de Tagesgeld primește totuși o scutire. Primii 801 euro făcuți din venituri din capital sunt neimpozabili. Această sumă se numește Sparerpauschbetrag și este special concepută pentru a nu mușca excesiv de mult din veniturile micului economisitor din Germania. Pentru a putea profita de această facilitate, trebuie depusă o cerere la banca unde aveți contul, care se numește Freistellungsauftrag. Abea după depășirea celor 801 euro într-un an, vine Fiscul și vă trage de mânecă, impozitând numai suma ce depășește 801 euro. Pentru a clarifica, voi da câteva exemple:

Venituri din capital investit per an calendaristic (am calculat totul cu 25% de dragul simplității):
500 de euro - impozit 0
801 euro - impozit 0
802 euro - suma impozabilă 802 - 801 = 1 euro, impozit 25 de eurocenți
2000 de euro - suma impozabilă 2000 - 801 = 1199 de euro, impozit ca 300 de euro
10000 de euro - suma impozabilă 10000 - 801 = 9199 de euro, impozit ca 2300 de euro

       În toate aceste cazuri banca este cea care trage impozitul din veniturile voastre și îl virează Fiscului. Presupunând o dobândă anuală de 1%, o persoană ar trebui să aibă cel puțin 80100 de euro pe contul de Tagesgeld ca să depășească pragul micului economisitor.

       Dacă aveți conturi tip Tagesgeld la mai multe bănci, asta nu înseamnă că pentru fiecare cont aveți un prag de 801 euro neimpozabil. În acest caz sunteți obligați să vă împărțiți cei 801 euro după cum vi se pare mai avantajos între bănci. Un cuplu căsătorit beneficiază, bineînțeles, de 1602 euro neimpozabili pe an prin acest mecanism.

Pe curând!


Cum te instalezi ca medic în Germania
1.   Meldebescheinigung
2.   Contul bancar
3.   Colegiul medicilor, fondul de pensii al medicilor, scutirea din sistemul de stat
4.   Asigurarea de sănătate
5.   Finanțe 
6.   Fluturașul de salariu

Comentarii

  1. So daca transfer banii acasa 20 centi / operatiune, impozit in Ro 16%
    1 dinn 801 cred ca e reprezentativ pt democratia nemteasca

    si totusi germania a ramas un lagar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca să îți dai seama cât de mult se încurajează economisitul în România, trebuie să spun aici că Fiscul îți cere 16% impozit plus 5.5% CAS, în total 21.5%. Și mai retardat e că aceste contribuții se calculează pe baza unui salariu minim pe economie. Deci dacă într-un an faci 5 lei din dobânzi, statul îți cere 21.5% din 12000 de lei (salariul minim anual brut), adică 2580 de lei. Cine dracu să mai economisească în asemenea condiții?

      Ștergere
  2. dupa acuratetea calcului tau reiese : 25 % + 5.5% in De
    sau 21.5% in Ro
    si noi tot capitalisti ne numim :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măcar în Germania mai ai pragul acela de 800 de euro neimpozabili, pe care la ora actuală este greu să-l depășești ca proaspăt angajat, având în vedere dobânzile de rahat de pe piață.

      În România, după ce că, în medie, populația este destul de săracă, statul le mai și ia banii din buzunar celor care încearcă să economisească ceva pentru zile negre. Ce mi se pare mai grav e că nimeni nu pare să facă scandal din cauza asta.

      Ștergere
  3. Interesant articol. Chiar ma interesa acest subiect. Luna viitoare va trebui sa imi aleg si eu banca. Intrebari:

    1) Se percep impozite in cazul Girokonto? Daca nu, care mai e rostul unui cont de economii? Poti tine banii pe contul curent, cu o taxa modica de administrare pe luna.

    2) Acel Solidaritätszuschlag parca se retine o data de Fisc din salariul brut. Cel putin asa era trecut pe http://oeffentlicher-dienst.info/. Iti poate retine de 2 ori aceeasi contributie catre stat?







    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1) Dacă banca îți dă dobândă pe Girokonto, se aplică aceleași condiții ca cele specificate în articol.

      2) Veniturile din capitalul investit (inclusiv cele din dobânzi pe Tagesgeldkonto) sunt venituri ce se adaugă peste salariul pe care îl obții. De aceea Fiscul german îți ia și de acolo Solidaritätszuschlag, dar repet, numai după ce ai depășit 801 euro.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation