Am revenit. Iar.

Pfoai! A trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici! Am lăsat câteva promisiuni neîndeplinite de anul trecut și am de gând să le onorez în perioada următoare.

Cred că sunteți curioși ce am mai făcut în ultima vreme, însă răspunsul este destul de banal. Am muncit. Mult de tot. De anul trecut de prin vară, clinica noastră a suferit un val de plecări care i-a pus pe cei rămași sub o presiune uriașă. Am făcut față, zic eu, cu brio acestui test al focului din ultimele 9 luni. Au fost momente în care am zis că îmi bag și îmi scot și iar îmi bag toate apendicele corporale în această situație maro. Colac peste pupăză, în perioada ianuarie-martie a trecut un val de gripă prin Germania cum nu am mai văzut până acum. Clinica de interne era ocupată la 120%, mai ceva ca pe litoral. Iar nouă ne lipseau 6 oameni cu normă întreagă. Au fost zile în care am lucrat și 14 ore. Principalul motiv pentru care am putut rezista și nu am lăsat totul baltă a fost faptul că în anii precedenți mi-am cultivat relațiile cu asistentele și cu colegii. Când ne ajungea, psihologic vorbind, cuțitul la os, ne așezam toți la o masă, beam o cafea, înjuram de toți zeii și o luam apoi de la capăt până terminam munca.

Peste toate astea a mai venit și examenul de medic specialist și birocrația aferentă. Inițial aveam de gând să dau examenul până la sfârșitul lui 2017, dar m-am încurcat în documente și Zeugnis (evaluarea de la șefi). În cele din urmă am trimis dosarul abia pe la sfârșitul lui decembrie, iar până s-a mișcat mașinăria de la Ärztekammer s-a făcut aprilie. Dar pot să zic triumfător că din 19 aprilie sunt medic specialist de medicină internă. Despre procesul birocratic din Saxonia Inferioară și examen în sine voi scrie ulterior.

Hipocrate fie cu voi.

Comentarii

  1. Felicitări dle doctor specialist!!!!
    Mă bucur că ai mai dat un semn de viață.
    Și că ai trecut cu bine peste o perioadă de stress intens.
    Sper ca s-a mai rezolvat cu personalul și mai poți și tu respira, poate o vacanță...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! A fost crunt, dar situația se relaxează treptat. Concediul vine în iunie.

      Ștergere
    2. Felicitări Dl. Specialist/Facharzt și nu uita ce spune Hipocrate: „medicul are obligaţia de a vindeca uneori, de a trata deseori şi de a alina de fiecare dată”.Mult succes in continuare! Andreia

      Ștergere
  2. Hallo,
    toller Blog! Ich heiße Alexander und bin 27 Jahre alt und möchte nach dem Med.-Studium ebenfalls auswandern. Allerdings werde ich nach Amerika gehen. Meine Frage an dich, hattest du am Anfang große Sehnsucht nach deiner Familie ? Oder ist ein Teil mitgekommen? Ich werde den Schritt alleine wagen müssen. Lg. aus Berlin

    RăspundețiȘtergere
  3. Gute Erzählungen von Ihnen, weiter so. Wann kommt was neues?

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum merge cu covizii germani ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara!
    Foarte interesant blogg-ul. Multa bafta in continuare .
    Ornela,ATI

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații