Blog de medic

       În urmă cu ceva vreme am dat drumul unui mic sondaj despre experiența cititorilor cu acest blog. Deși sondajul a fost închis pe la jumătatea lui ianuarie, alte preocupări și distracții m-au împiedicat să public rezultatele. Așadar... Răspunsuri: 53 Dați clic pe poze pentru a vedea varianta mărită.

       Mă aflam duminica trecută... unde dracu în altă parte dacă nu în gardă la urgență. Din cauza creşterii razante a numărului de pacienți, mai nou suntem două persoane pe tură şi nu numai una. Pe la ora 16 mă pregateam eu frumos să predau garda și să plec acasă, când colega îmi spune că are o pacientă cu tahicardie ventriculară la o frecvență de 160 pe minut şi ca mai vrea să-i facă cardioversie electrică înainte de a pleca.        Pentru cine nu știe ce e aia cardioversie electrică, imaginați-vă o defibrilare mai controlată, în sensul că șocul se dă cu o energie mai mică și sincronizat cu complexul QRS pe EKG. Tahicardia aia ventriculară, presupunând că nu provoacă instabilitate circulatorie, poate la un moment dat, dacă persistă suficient de mult timp, să degenereze în fibrilație ventriculară, care netratată e direct mortală. Ca tratament în acest caz se înțelege defibrilarea electrică imediată. De aia îi și zic...

       Astăzi am o povestire din facultate pentru voi. Abia terminasem anul II și îmi făceam practica de vară pe secția de ortopedie adulți. Unde în cea mai mare parte făceam figurație prin blocul operator sau mai țineam din când în când de depărtătoare în operație.       Medicul primar care opera pe acolo era un tip foarte glumeț, dar care m-a și învățat câteva chestii interesante și practice. De exemplu cum să reduc o luxație de umăr. Cum să fac un bandaj Dessault. Cum să asist în operație. Cum să urlu la asistente ca să se miște treaba.        La operațiile de proteză de șold, pacienții primeau de obicei anestezie spinală (o injecție în spate în zona lombară) nu totală. Practic erau treji, dar amorțiți de la brâu în jos. Și așa se face că într-una din zile aveam pe masă o tanti mai în vârstă, la care trebuia protezat șoldul stâng. Ne aflam deja bine în toiul operației, capul femural nativ era dej...

       Acum vreo lună am participat la o tradiție locală a oamenilor de aici, anume plimbarea verzei. Denumirea aduce mai mult a festival al recoltei, în realitate nu este nimic altceva decât încă un pretext pentru oameni altfel serioși să se îmbete ca porcii și să se întoarcă apoi acasă cu vomă pe geacă și pipi și noroi pe pantaloni.       Treaba începe cu o plimbare în grup de câțiva kilometri cu un cărucior plin cu bunătățuri ce ar face managerul ateu al unui magazin de alcool să se crucească. După care se ajunge la un restaurant unde se mănâncă varză cu cârnați și se bea în continuare de parcă ar fi sfârșitul lumii.        Trebuie să mai prezint niște personaje înainte de a continua povestirea... D este un asistent de la urgență și clovnul de serviciu. Are obiceiul de a face mișto cam de orice și oricine, fără a depăși însă limita. H este un medic rezident iordanian care lucrează la noi de doi a...

       După cum scriam în urmă cu ceva vreme, din ianuarie a început rotația mea la soldăței. Pardon, la spitalul militar cu care avem parteneriat. Și am început să învăț mai în detaliu despre diabet și BPOC.        Te-ai aștepta ca viața în militărie să fie ceva mai grea decât în sfera civilă... Nimic mai departe de adevăr. Într-adevăr programul începe la 7 dimineața și primele două săptămâni au fost criminale cu trezitul la 6 fără ceva în fiecare zi. Însă aici s-a și terminat lista cu (relative) probleme. Pe secție suntem patru medici la 30-35 de paturi, ceea ce se traduce printr-o... să spunem că niciodată nu mi-am închipuit că o să mă plâng de prea puțină muncă. Pe la civili eram obișnuit să fiu în priză timp de minim 8 ore, aici dacă stau în pauză o oră în loc de jumătate de oră nu numai că nu stau pe timpul meu, dar nici nu prea îmi simte nimeni lipsa de pe secție.        Se pare că treaba cu lucra...

       Ora 08:00. Cu o combinație de lipsă de chef, lehamite și somn începi garda. Partea proastă e că ai de tras 12 ore. Partea bună e că în 31 decembrie cea mai mare parte din „colindători” e cu adevărat bolnavă.        Ora 09:20. Ai terminat vizita de dimineață, colega din garda de noapte încă nu a plecat acasă pentru că a fost chemată la o pacientă mai în vârstă care s-a hotărât că nu vrea nici în ruptul capului să vadă lumina lui 2015. Resuscitezi.        Ora 14:00. Printre alți bolnavi trebuie să consulți o fătucă de 18 ani cu dureri în gât de o săptămână. Cică antibioticul primit de la medicul de familie nu a adus nicio ameliorare. Amigdale ca niște cireșe mucegăite, ficatul și splina cât două mingi de fotbal, parametri inflamatori 0, Epstein-Barr pozitiv. Felicitări, aveți mononucleoză! (sau pe nemțește pfeiffersches Drüsenfieber ) Tot nu prea are ce căuta în urgență, dar ești recunoscă...

       Pe sfârșit de an am primit o mică surpriză odată cu apariția planului de rotație pe 2015. De la 1 ianuarie mă voi transfera 6 luni la spitalul militar cu care clinica noastră are contract de cooperare. Interniștii de acolo se specializează pe pneumologie și diabet, două domenii care deși nu sunt grozav de interesante pentru mine, sunt extrem de utile: bronhopneumopatia cronică obstructivă și diabetul au prevalențe uriașe în populația generală, indiferent că ne uităm la Germania sau la România.        Cum orice lucru are și părți bune, și părți rele, am să înșir câteva aici. Programul începe la ora 7 față de 8, cum am lucrat până acum. Partea bună e că vineri termin la ora 13:00, că na, lucrez la stat. Pe de altă parte, din experiența mea din gărzi de până acum și din spusele colegilor militari, personalul asistent e ceva mai incompetent decât pe partea civilă. Dar, lucrând la militari nu mai fac decât în mod excepțion...