Blog de medic

       Conform planului de serviciu, săptămâna asta am stat trei zile pe secția de chirurgie. Să nu vă închipuiți că am intrat prin operații și altele asemenea, pentru că tot cu internele am avut treabă. Spitalul nostru se pare că stă mai prost în ultima vreme la organizare, pentru că de la 1 martie avem 10 paturi internistice pe secția de chirurgie, iar la noi pe secție a primit neurologia 10 paturi.       Așa m-am trezit eu, biet internist junior, singur-cuc între chirurgi. Camera medicilor era plină de sticle goale de apă minerală și căni nespălate după cafea, dezordine. Miștourilor mai mult sau mai puțin răutăcioase le-am răspuns cu clasicul de acum „las că ne vedem noi la un EKG”. Partea bună e că mai am doi colegi români rezidenți pe chirurgie și în puținele clipe libere am mai schimbat o înj... ăă... vorbă pe limba noastră.       Am primit și propriul meu telefon mobil în rețeaua clinicii. Trebuie...

       Astăzi  vreau să discut o prejudecată foarte răspândită la noi în țară. Aia că nemții sunt reci.       Experiența mea de până acum? Nici țipenie de așa ceva. În comparație cu noi, latino-balcanicii, sunt într-adevăr mai reținuți, dar până la a fi cu adevărat reci e cale lungă. Din cele câteva zeci de persoane cu care am lucrat până acum, medici și asistente deopotrivă, doar vreo două s-au purtat mai de sus și mai respingător cu mine.       Colegii rezidenți au fost în mare parte drăguți și mă întreabă aproape zilnic cum mă descurc, iar câteodată mai și glumim. Când ne întâlnim la cantină mă invită să stau cu ei la masă. Am trei oberarzti pe interne, doi germani și un grec. Toți ne tutuim fără nicio problemă, iar atitudinea lor e una pedagogică și sunt de treabă. Mi-am spus deseori că și dacă aș avea colegi rezidenți foarte nesuferiți, tot aș rămâne la clinica asta pentru că oberii sunt de tre...

       Se apropie încetul cu încetul borna de două luni de când sunt în Germania. Scriam în urmă cu peste un an articolul „ Emigrarea - curaj sau lașitate? ”. Cum văd eu lucrurile acum, după ce am emigrat?        Părerea mea este că trebuie curaj ca să pleci, probabil definitiv, din țară. Dar și mai mult curaj îți trebuie ca să rămâi în străinătate. Începutul a fost foarte greu, mult mai greu decât mi-am imaginat vreodată. Și am încercat să fiu realist în această privință, nu mi-am imaginat că voi fi primit cu panseluțe și mănuși de puf. Nu mi-am imaginat că voi fi primit cu brațele deschise.        În aceste două luni am fost de vreo 2-3 ori la o jumătate de milimetru distanță de a lăsa totul baltă și a mă întoarce cu coada între picioare în țară. De multe ori mi-am spus: „rezistă doar până deseară și mâine vom mai vedea...” Perioada dificilă încă nu a trecut. Volumul de muncă este crescut, cu...

       În urmă cu o săptămână, unul din cunoscuții români de pe aici și-a sărbătorit ziua de naștere. Așa că am ieșit la băut.        Eu unul nu am fost niciodată prea bun prieten cu alcoolul, așa că m-am oferit să fiu șoferul de serviciu. După ce toată tărășenia a luat sfârșit și colegii mei erau bine alcoolizați, ne-am suit frumos în mașină și am plecat spre casă. Pe autostradă. N-am crezut vreodată că e practic să ieși la băut la 20 de km de casă, cam tot atât timp pierzi și dacă traversezi Constanța de la un capăt la celălalt pe minim trafic, dar nu despre asta vreau să povestesc.        Mergem noi frumos cu mașina înmatriculată local pe autostrada pustie, cu 100 km/h, la 3 noaptea. Mergeam cu 100 pentru că nefiind obișnuit cu mașina, nu am obiceiul să bravez. Trecem de o mașină a poliției care stătea la pândă în tufiș. După ce trecem, pornesc băieții după noi, ne depășesc și apoi se bagă în...

       De luni am revenit pe secția de interne de origine. Cu toate că speram să mai rămân măcar până la 1 martie pe internări, m-am resemnat și m-am întors.        Și am intrat în pâine de-a binelea. Am început să mă îngrijesc de pacienți. Vreo 10 mai exact. Nu a fost rău până acum, dar nici grozav nu a fost. Am avut multe externări de făcut. Cam două în fiecare zi. Cu tot cu scrisorile medicale aferente. Așa că am exersat din greu această aptitudine.        Iar azi, adică vineri, au fost nu mai puțin de patru, din care doi mi-au fost pasați de la colegi și pe care nici nu îi cunoșteam => puricat istoricele medicale. Am scris la calculator de dimineața până seara, cu mici întreruperi cauzate de o recoltare, o branulă și vizita de zi cu zi. Iar un nene cu insuficiență cardiacă decompensată, insuficiență renală, diabet zaharat dezechilibrat și tensiune arterială necontrolată a vrut neapărat să se extern...