Blog de medic

       Pe sfârșit de an am primit o mică surpriză odată cu apariția planului de rotație pe 2015. De la 1 ianuarie mă voi transfera 6 luni la spitalul militar cu care clinica noastră are contract de cooperare. Interniștii de acolo se specializează pe pneumologie și diabet, două domenii care deși nu sunt grozav de interesante pentru mine, sunt extrem de utile: bronhopneumopatia cronică obstructivă și diabetul au prevalențe uriașe în populația generală, indiferent că ne uităm la Germania sau la România.        Cum orice lucru are și părți bune, și părți rele, am să înșir câteva aici. Programul începe la ora 7 față de 8, cum am lucrat până acum. Partea bună e că vineri termin la ora 13:00, că na, lucrez la stat. Pe de altă parte, din experiența mea din gărzi de până acum și din spusele colegilor militari, personalul asistent e ceva mai incompetent decât pe partea civilă. Dar, lucrând la militari nu mai fac decât în mod excepțion...

       În weekend-ul care a trecut mi-am petrecut din nou câteva nopți pe frontul muncii din urgență. Având în vedere că în urmă cu două săptămâni prea a fost liniște noaptea, acum a venit și rândul să plătesc cu vârf și îndesat pentru acele ore de somn nederanjat.        Proporția de pacienți care nu prea aveau ce căuta noaptea în urgență s-a menținut cam în media de 50-60% și tot nu reușesc să înțeleg cum pot nemții să vină la spital pentru orice cuc. Iar în momentul în care în lista de așteptare ai peste 6 pacienți, timpul până la consultația propriu-zisă a noilor veniți sare lejer de 3 ore. Timp în care tu te ocupi de ipohondri, de psihosomatici și de (da!) nesimțiți. Din când în când mai apare și unul care chiar e bolnav și are nevoie de tratament de urgență, dar aceștia sunt, de regulă, sub 15% din clientelă.        Deși am deseori foarte multă empatie pentru pacienți și încerc să le înțeleg deiciz...

       Odată cu noiembrie s-a terminat și stagiul meu pe terapie intensivă, eu revenind de voie, de nevoie la relația disfuncțională cu oncologia. Nu o să povestesc întâmplări amuzante sau ciudate de prin gărzi în această postare, o să fie mai de grabă o analiză a evoluției mele de până acum și a perspectivelor mele de viitor.        Am început medicina internă având ca scop final să ajung specialist gastroenterolog (și nu numai, dar toate la timpul lor). Am avut ocazia să lucrez cu tot felul de oameni, să învăț tot felul de lucruri și să îmi dau seama din diferite situații cum nu aș vrea să ajung. M-am decis să urmez această direcție pentru a avea habar din toate ramurile medicinei interne, nu vreau să ajung un limitat închis în cutiuța lui din spațiu luminată numai de capătul endoscopului.        Ultimul an însă mi-am dat seama că, deși atât șeful cât și adjunctul lui sunt amândoi gastroenter...