Blog de medic

Credeam că o să treacă o vreme până să am iar un subiect de scris pe aici, dar ultimele gărzi la terapie intensivă mi-au dat așteptările peste cap. Miezul nopții. Ambulanța îmi aduce o pacientă pe la 60 de ani intubată după înec în lac. Plămânii îi sună a orice altceva, numai nu normal. Radiografia pulmonară îmi confirmă temerile, edem pulmonar. Medicul de pe ambulanță îmi zice ceva de consum de alcool. Analizele îmi arată apoi 1.2 ‰ alcoolemie, sodiu și potasiu undeva mult sub valorile normale, acidoză combinată respiratorie și metabolică. Pe lângă toate astea, hipotensiune 50/30 mmHg. Pun cateter arterial, cateter venos central, setez PEEP la 7 mbar și cresc frecvența de ventilație la 16/min la ventilatorul mecanic. Și pun un flacon de bicarbonat 8.4% în perfuzie scurtă și noradrenalină în perfuzie continuă. A doua zi edemul pulmonar s-a mai redus și pacienta a putut fi în cele din urmă extubată. Concluzia? Alcool + întuneric + baie în lac = 😟  Altă gardă, noaptea pe la...

Au trecut 6 ani de când am terminat facultatea. Sunt aproape medic specialist. Au trecut munți de hârțogăraie, litri de dezinfectant, gărzi interminabile peste mine. Sunt sigur că din anumite puncte de vedere m-am schimbat foarte mult. Alte aspecte ale mele au rămas la fel ca atunci. Am devenit mai cinic... foarte cinic. Sau poate e vorba doar de experiență? Se pot numi 6 ani experiență? Poate îmi spuneți voi. Suferința umană nu prea mă mai impresionează ca la început. Dar fac în continuare pe dracul în patru pentru fiecare pacient. Suferința o văd oricum în fiecare zi. La un moment dat nu te mai consumi. Fiecare pacient o suportă în alt fel, dar cumva toate felurile se repetă la intervale relativ inconstante de timp. După ce am petrecut anul acesta mai multă vreme la ecografie și endoscopie, am devenit sătul de munca de secție. 60% din timp bați la calculator evoluția zilnică și scrisori medicale. Apoi trebuie să rămâi calm în timp ce ești luat la rost de niște aparținători h...