Blog de medic

Era o zi cețoasă de noiembrie în 1901. Alois era medic într-o clinică de psihiatrie din Frankfurt, când a întâlnit-o pe Auguste. Ea avea 51 de ani și fusese internată „la nebuni”. Uita lucruri, inventa lucruri în locul celor uitate. Răspundea evaziv la întrebări și era incapabilă să memoreze noi detalii. Folosea frecvent în discuții afirmația: „M-am pierdut”. Diagnostic: demență presenilă. Alois era fascinat de această pacientă. Își lua notițe detaliate în timpul fiecărei discuții cu ea. Șase ani mai târziu, Alois lucra la München, atunci când vestea morții lui Auguste a ajuns la el. Trăgând niște sfori, a reușit să facă rost de tot dosarul medical al pacientei și de creierul ei. Analizând creierul lui Auguste la microscop, Alois a descoperit plăci de amiloid și neurofibrile. Apoi și-a publicat descoperirea la o conferință de profil. Comunitatea medicală însă nu a înțeles importanța acestei descoperiri decât mult mai târziu. Recunoașterea a venit abia ani mai târziu, când...

Cam acum vreo săptămână, era luni, reveneam pentru câteva zile după mai multă vreme pe secția de gastroenterologie. La vizită, într-unul din saloane era o doamnă spre vârsta a treia cu dureri epigastrice. Fusese internată peste weekend, i se făcuse EKG, i se dozaseră și enzimele cardiace. EKG nu arătase mare brânză, iar enzimele cardiace erau doar „un pic” crescute, „neglijabil”, cum văzusem și crezusem de atâtea ori până atunci fără să mă gândesc de două ori la cauze. Cert e că urgența o trimisese pe tanti la gastroenterologie și o programase pentru ecografie abdominală și endoscopie digestivă superioară cu suspiciune de gastrită sau ulcer gastric. Doamna noastră avea deja un istoric cardiac mai degrabă specific unui bărbat. Avea afectare coronariană bivasculară, făcuse deja un infarct în urmă cu mai mulți ani, primise stenturi și trecuse și printr-o operație de bypass coronarian. Până să ajung la vizită, tanti trecuse deja pe la endoscopie, ecografia abdominală încă nu se făc...