Blog de medic

       Acum vreo lună am participat la o tradiție locală a oamenilor de aici, anume plimbarea verzei. Denumirea aduce mai mult a festival al recoltei, în realitate nu este nimic altceva decât încă un pretext pentru oameni altfel serioși să se îmbete ca porcii și să se întoarcă apoi acasă cu vomă pe geacă și pipi și noroi pe pantaloni.       Treaba începe cu o plimbare în grup de câțiva kilometri cu un cărucior plin cu bunătățuri ce ar face managerul ateu al unui magazin de alcool să se crucească. După care se ajunge la un restaurant unde se mănâncă varză cu cârnați și se bea în continuare de parcă ar fi sfârșitul lumii.        Trebuie să mai prezint niște personaje înainte de a continua povestirea... D este un asistent de la urgență și clovnul de serviciu. Are obiceiul de a face mișto cam de orice și oricine, fără a depăși însă limita. H este un medic rezident iordanian care lucrează la noi de doi a...

       După cum scriam în urmă cu ceva vreme, din ianuarie a început rotația mea la soldăței. Pardon, la spitalul militar cu care avem parteneriat. Și am început să învăț mai în detaliu despre diabet și BPOC.        Te-ai aștepta ca viața în militărie să fie ceva mai grea decât în sfera civilă... Nimic mai departe de adevăr. Într-adevăr programul începe la 7 dimineața și primele două săptămâni au fost criminale cu trezitul la 6 fără ceva în fiecare zi. Însă aici s-a și terminat lista cu (relative) probleme. Pe secție suntem patru medici la 30-35 de paturi, ceea ce se traduce printr-o... să spunem că niciodată nu mi-am închipuit că o să mă plâng de prea puțină muncă. Pe la civili eram obișnuit să fiu în priză timp de minim 8 ore, aici dacă stau în pauză o oră în loc de jumătate de oră nu numai că nu stau pe timpul meu, dar nici nu prea îmi simte nimeni lipsa de pe secție.        Se pare că treaba cu lucra...

       Ora 08:00. Cu o combinație de lipsă de chef, lehamite și somn începi garda. Partea proastă e că ai de tras 12 ore. Partea bună e că în 31 decembrie cea mai mare parte din „colindători” e cu adevărat bolnavă.        Ora 09:20. Ai terminat vizita de dimineață, colega din garda de noapte încă nu a plecat acasă pentru că a fost chemată la o pacientă mai în vârstă care s-a hotărât că nu vrea nici în ruptul capului să vadă lumina lui 2015. Resuscitezi.        Ora 14:00. Printre alți bolnavi trebuie să consulți o fătucă de 18 ani cu dureri în gât de o săptămână. Cică antibioticul primit de la medicul de familie nu a adus nicio ameliorare. Amigdale ca niște cireșe mucegăite, ficatul și splina cât două mingi de fotbal, parametri inflamatori 0, Epstein-Barr pozitiv. Felicitări, aveți mononucleoză! (sau pe nemțește pfeiffersches Drüsenfieber ) Tot nu prea are ce căuta în urgență, dar ești recunoscă...

       Pe sfârșit de an am primit o mică surpriză odată cu apariția planului de rotație pe 2015. De la 1 ianuarie mă voi transfera 6 luni la spitalul militar cu care clinica noastră are contract de cooperare. Interniștii de acolo se specializează pe pneumologie și diabet, două domenii care deși nu sunt grozav de interesante pentru mine, sunt extrem de utile: bronhopneumopatia cronică obstructivă și diabetul au prevalențe uriașe în populația generală, indiferent că ne uităm la Germania sau la România.        Cum orice lucru are și părți bune, și părți rele, am să înșir câteva aici. Programul începe la ora 7 față de 8, cum am lucrat până acum. Partea bună e că vineri termin la ora 13:00, că na, lucrez la stat. Pe de altă parte, din experiența mea din gărzi de până acum și din spusele colegilor militari, personalul asistent e ceva mai incompetent decât pe partea civilă. Dar, lucrând la militari nu mai fac decât în mod excepțion...

       În weekend-ul care a trecut mi-am petrecut din nou câteva nopți pe frontul muncii din urgență. Având în vedere că în urmă cu două săptămâni prea a fost liniște noaptea, acum a venit și rândul să plătesc cu vârf și îndesat pentru acele ore de somn nederanjat.        Proporția de pacienți care nu prea aveau ce căuta noaptea în urgență s-a menținut cam în media de 50-60% și tot nu reușesc să înțeleg cum pot nemții să vină la spital pentru orice cuc. Iar în momentul în care în lista de așteptare ai peste 6 pacienți, timpul până la consultația propriu-zisă a noilor veniți sare lejer de 3 ore. Timp în care tu te ocupi de ipohondri, de psihosomatici și de (da!) nesimțiți. Din când în când mai apare și unul care chiar e bolnav și are nevoie de tratament de urgență, dar aceștia sunt, de regulă, sub 15% din clientelă.        Deși am deseori foarte multă empatie pentru pacienți și încerc să le înțeleg deiciz...

       Odată cu noiembrie s-a terminat și stagiul meu pe terapie intensivă, eu revenind de voie, de nevoie la relația disfuncțională cu oncologia. Nu o să povestesc întâmplări amuzante sau ciudate de prin gărzi în această postare, o să fie mai de grabă o analiză a evoluției mele de până acum și a perspectivelor mele de viitor.        Am început medicina internă având ca scop final să ajung specialist gastroenterolog (și nu numai, dar toate la timpul lor). Am avut ocazia să lucrez cu tot felul de oameni, să învăț tot felul de lucruri și să îmi dau seama din diferite situații cum nu aș vrea să ajung. M-am decis să urmez această direcție pentru a avea habar din toate ramurile medicinei interne, nu vreau să ajung un limitat închis în cutiuța lui din spațiu luminată numai de capătul endoscopului.        Ultimul an însă mi-am dat seama că, deși atât șeful cât și adjunctul lui sunt amândoi gastroenter...

       Am văzut deja suficient de multe lucruri în cei aproape trei ani de când sunt în țara lui Goethe. Am văzut cum colegi de breaslă români au încercat să facă niște pași numai pentru a pica imediat în fund și a pleca spre alte zări cu coada între picioare. Fraza următoare trebuie să vă intre foarte bine în cap și să fiți conștienți de ea în momentul în care luați decizia de a căuta un loc de muncă în Germania. Approbation-ul nu este garanția reușitei!        Am repetat asta de nenumărate ori și o mai repet o dată. O condiție fără de care nu se poate este cunoașterea solidă a limbii germane ( B2 este o bază de plecare, dar nu este suficient pentru munca de zi cu zi! ). Începerea serviciului fără a stăpâni acceptabil limba vă condamnă la îngreunarea muncii și suprasolicitarea colegilor voștri, care trebuie să preia din atribuțiile destinate vouă. Cunoștințele insuficiente de germană îngreunează (e la mintea cocoșului, dar t...