Postări

Mă înrolez

       Pe sfârșit de an am primit o mică surpriză odată cu apariția planului de rotație pe 2015. De la 1 ianuarie mă voi transfera 6 luni la spitalul militar cu care clinica noastră are contract de cooperare. Interniștii de acolo se specializează pe pneumologie și diabet, două domenii care deși nu sunt grozav de interesante pentru mine, sunt extrem de utile: bronhopneumopatia cronică obstructivă și diabetul au prevalențe uriașe în populația generală, indiferent că ne uităm la Germania sau la România.        Cum orice lucru are și părți bune, și părți rele, am să înșir câteva aici. Programul începe la ora 7 față de 8, cum am lucrat până acum. Partea bună e că vineri termin la ora 13:00, că na, lucrez la stat. Pe de altă parte, din experiența mea din gărzi de până acum și din spusele colegilor militari, personalul asistent e ceva mai incompetent decât pe partea civilă. Dar, lucrând la militari nu mai fac decât în mod excepțion...

Lebede

Imagine
       În weekend-ul care a trecut mi-am petrecut din nou câteva nopți pe frontul muncii din urgență. Având în vedere că în urmă cu două săptămâni prea a fost liniște noaptea, acum a venit și rândul să plătesc cu vârf și îndesat pentru acele ore de somn nederanjat.        Proporția de pacienți care nu prea aveau ce căuta noaptea în urgență s-a menținut cam în media de 50-60% și tot nu reușesc să înțeleg cum pot nemții să vină la spital pentru orice cuc. Iar în momentul în care în lista de așteptare ai peste 6 pacienți, timpul până la consultația propriu-zisă a noilor veniți sare lejer de 3 ore. Timp în care tu te ocupi de ipohondri, de psihosomatici și de (da!) nesimțiți. Din când în când mai apare și unul care chiar e bolnav și are nevoie de tratament de urgență, dar aceștia sunt, de regulă, sub 15% din clientelă.        Deși am deseori foarte multă empatie pentru pacienți și încerc să le înțeleg deiciz...

Status quo

       Odată cu noiembrie s-a terminat și stagiul meu pe terapie intensivă, eu revenind de voie, de nevoie la relația disfuncțională cu oncologia. Nu o să povestesc întâmplări amuzante sau ciudate de prin gărzi în această postare, o să fie mai de grabă o analiză a evoluției mele de până acum și a perspectivelor mele de viitor.        Am început medicina internă având ca scop final să ajung specialist gastroenterolog (și nu numai, dar toate la timpul lor). Am avut ocazia să lucrez cu tot felul de oameni, să învăț tot felul de lucruri și să îmi dau seama din diferite situații cum nu aș vrea să ajung. M-am decis să urmez această direcție pentru a avea habar din toate ramurile medicinei interne, nu vreau să ajung un limitat închis în cutiuța lui din spațiu luminată numai de capătul endoscopului.        Ultimul an însă mi-am dat seama că, deși atât șeful cât și adjunctul lui sunt amândoi gastroenter...

Mic ghid de supraviețuire

       Am văzut deja suficient de multe lucruri în cei aproape trei ani de când sunt în țara lui Goethe. Am văzut cum colegi de breaslă români au încercat să facă niște pași numai pentru a pica imediat în fund și a pleca spre alte zări cu coada între picioare. Fraza următoare trebuie să vă intre foarte bine în cap și să fiți conștienți de ea în momentul în care luați decizia de a căuta un loc de muncă în Germania. Approbation-ul nu este garanția reușitei!        Am repetat asta de nenumărate ori și o mai repet o dată. O condiție fără de care nu se poate este cunoașterea solidă a limbii germane ( B2 este o bază de plecare, dar nu este suficient pentru munca de zi cu zi! ). Începerea serviciului fără a stăpâni acceptabil limba vă condamnă la îngreunarea muncii și suprasolicitarea colegilor voștri, care trebuie să preia din atribuțiile destinate vouă. Cunoștințele insuficiente de germană îngreunează (e la mintea cocoșului, dar t...

Am votat!

       Am votat! După trezitul cu noaptea în cap duminică dimineață, trei ore în frig și ploaie și 400 de kilometri dus-întors, mă bucur că am putut să bat și eu un cui metaforic în sicriul mediocrității postcomuniste ce domnește pe plaiuri mioritice. A meritat efortul.        Sunt conștient că Johannis este numai un om și că de astăzi România nu va arăta fundamental altfel. Și totuși arată fundamental altfel. Pentru că eu o văd altfel. Văd cum majoritatea românilor nu s-a lăsat sedusă de xenofobia și bigotismul puse pe tavă de Ponta. Văd cum Johannis a câștigat în toate orașele reședință de județ din țară, chiar dacă la nivel județean a pierdut într-unele din sud și est. Și sper la mai bine. Și la un întors cândva în țară. Să auzim numai de bine!

Reguli noi și stricte pentru Approbation pentru străini

       După ani de permisivitate, s-ar părea că nemții s-au decis să fie mai selectivi cu candidații străini pentru Approbation. Mai exact, Gesundheitsministerkonferenz (GMK, Conferința Miniștrilor Sănătății din toate landurile Germaniei) s-a întrunit la sfârșitul lui iunie la Hamburg și a elaborat o directivă ce urmează a fi introdusă de toate landurile până la sfârșitul lui 2014. Cel puțin în teorie.        Această directivă își propune să uniformizeze cerințele de limbă pentru Approbation la nivel federal, pentru că la momentul actual se aplică deviza „câte bordeie, atâtea obiceiuri”, cu mențiunea cerinței minime de B2.        Concret, directiva aceasta stipulează ca eventualii candidați să fie la nivel B2 pentru cunoștințe generale de limbă germană și totuși să posede cunoștințe de nivel C1 pentru germana medicală. Se dă și o recomandare de testare a germanei medicale. Astfel, testele vor ...

Cu stângu-n dreptu'

       Mai revin cu o poveste recentă de pe terapie intensivă.        Zilele trecute ne-a fost adus un pacient în stare critică după ce fusese resuscitat în urma unei tulburări de ritm cardiac (fibrilație ventriculară, practic echivalentă cu un stop cardiac). Pacienții aceștia sunt intubați, ventilați mecanic, li se pun tot felul de tuburi, catetere și drenaje. Pentru a suporta toate aceste chestii cu care medicii le invadează corpul, acești bolnavi sunt puși într-un soi de comă medicamentoasă, numit analgosedare.        Ca medici ne ocupăm de corectarea dezechilibrelor și de suportul funcțiilor vitale, în timp ce pacienții se vindecă. Analgosedarea asta implică totuși că mai toate reflexele pe care deseori nici nu conștientizăm că le avem sunt abolite, inclusiv cele de înghițire, tuse sau respirație. Dar anumite funcții ale corpului își fac treaba mai departe. Se secretă în continuare salivă și...