Blog de medic

       În calitatea mea de purtător de aparat dentar, astăzi am suferit o pățanie neplăcută. Mi s-a desprins un bracket metalic de pe o măsea, lăsându-mă cu gura căscată. La propriu.        Forțat de împrejurări, am sărit peste masa de prânz, folosind în schimb timpul pentru a căuta pe internet servicii stomatologice de urgență pe filiera Google - asociația stomatologilor Niedersachsen - pagini de internet ale ziarelor locale, scăpând la intervale regulate și câteva înjurături abea articulate. Într-un final am găsit un număr de telefon, am sunat și mi-am bălmăjit problema. Apoi, peste vreo 2 ore, am ajuns și la cabinet, unde mi s-a cerut cardul de asigurare și 10 euro. După asta am fost invitat frumos pe scaunul stomatologic unde o tanti stomatolog foarte de treabă s-a ocupat de problema mea. Și asta a fost toată povestea.        De ce am povestit toată chestia asta? Pentru că asigurarea mea de...

       În ultimele zile m-a cam ajuns oboseala. Am crescut doza de somn de la 8 la 9 ore pentru că sindromul „dimineața devreme” își cam făcea de cap cu mine. Așa am ajuns să mă culc la ora 9 seara. Oră la care nu m-am mai culcat de când eram mic copilaș pe băncile școlii primare.        Secția interdisciplinară de internări pare a fi un mediu extrem de propice pentru a învăța medicină și a prinde experiență. Într-o săptămână petrecută aici am învățat deja mai multe lucruri decât în cele trei săptămâni petrecute pe secția normală. Pe de altă parte, în caz de vreo urgență majoră, locul nu e tocmai potrivit. Așa cum s-a întâmplat ieri, când o tanti mai în vârstă cu hemoragie digestivă superioară își vărsa de zor sângele proaspăt scurs din ulcer. Colegii au umplut-o de branule, avea una chiar și la picior, și cu conservele de sânge și alți substituenți de volum picurând în perfuzoare atârnați deasupra patului am dus-o șnur la e...

      Printre recoltări de sânge, pus branule, făcut transfuzii, consultat pacienți, m-am trezit săptămâna asta că am făcut alergie la mănușile de latex. Sau la pudra din mănuși. Sau la dezinfectantul de mâini. Sau la toate combinat.        Am început să mă descurc binișor la aceste manopere de bază, dar încă nu suficient de bine. Miercuri am văzut pentru prima oară cum se ia sânge din vena femurală, imediat sub ligamentul inghinal. Asta după ce am încercat și eu de două ori s-o fac și am înțepat pe lângă. Înainte să ajung aici nici nu știam că se practică așa ceva. Se pare că e ultima soluție când venele periferice și-au dat duhul. Și când vezi cum arată de fapt, nu mai pare chiar atât de bombastic pe cât sună (oau! puncție în vena femurală!).        De săptămâna viitoare sunt pe secția de internări. Îngrijirea independentă a pacienților este deocamdată o pălărie prea mare pentru mine și îmi mai tr...

       Astăzi m-am dus frumușel cu Approbationul la departamentul de personal și l-am fluturat mândru. Doamna de acolo a fost vădit impresionată de abilitățile mele pentru că imediat mi-a tipărit un contract pe 5 ani ca să-l semnez. Așa că începând din 7 februarie (data emiterii, deci retroactiv) sunt pe salariu.        Eu m-am gândit șmecherește în sinea mea că nu anunț pe nimeni de pe secție de ultima mea realizare ca să mai am parte de un pic de liniște și să nu înceapă brusc să mă frece toți la cap cu pretextul că de acum sunt pe salariu. Socoteala din departamentul de personal nu s-a potrivit cu cea de pe secție, pentru că aproape imediat a apărut Leitenderul și a dat sfoară în țară că „ăsta micu” a semnat contractul, felicitări, mua mua mua și ptiu! să nu te deochi.        În altă dezordine de idei, astăzi am făcut și prima vizită la propriul meu salon. Primii trei pacienți ai căror desti...

       Am constatat că unele lucruri de aici îmi amintesc de România și de viața din Cluj, mai exact. 1. Locuiesc în condiții relativ modeste într-o cameră de cămin. Similar oarecum studenției din Cluj. 2. Și aici în Westerstede, există migrația diurnă a stolului de ciori (credeam că nația asta de complexați de superioritate a rezolvat acest fenomen croncănitor). Cine a trecut vreodată în Cluj prin Hasdeu pe la ora 6 după masa știe despre ce vorbesc. 3. Și aici există meseriași bătuți în cap. Camera mea de la cămin nu avea ușă la baie în momentul în care m-am mutat. Am raportat la serviciul tehnic, iar respectivii au făcut comandă. Apoi a venit o terță firmă ca să monteze ușa, dar se pare că fără uneltele necesare. Așa că s-au folosit de ce au putut găsi pe la mine prin cameră, eu nefiind prezent din cauza activității în clinică. Au nimerit peste un cuțit de desfăcut scrisori din obsidian, cadou-suvenir din partea mamei care a fost anul trecut în Mexi...

        Încet, încet lucrurile intră pe un oarecare făgaș și încep să mă acomodez. Încă nu mă pot obișnui cu faptul că toată lumea (inclusiv asistentele pe medici și invers, inclusiv rezidenții pe specialiști și invers) se tutuiește pe aici, pe când la noi relațiile inter-colegiale păreau ceva mai rigide și mai formale. Și se uită câteodată ciudat la mine când îi iau cu dvs.         Astăzi s-a internat o doamnă mai în vârstă cu fracturi patologice de corpi vertebrali. Radiografia de coloană vertebrală lombară era plină de focare osteolitice. Pe mine a picat sarcina ingrată de a-i transmite că cel mai probabil are cancer, dar că nu știm unde e și că în următoarele zile îl vom căuta. Cred că m-am descurcat binișor, cu toate că habar nu aveam de unde să încep. Apoi a trebuit s-o consult cap-coadă, lucru care m-a încântat, pentru că nu o mai făcusem de la examenul de licență (în sfârșit am pus și eu stetoscopul pe cineva!).  ...

       Tocmai când credeam că nu mai scap de sub avalanșa zilnică de recoltări de sânge și plasat branule de pe secție, astăzi unul din colegii specialiști de pe secție mi-a propus să preiau singur-singurel un salon (2-3 pacienți). Ca să am un pic de experiență când voi intra „pe bune” în activitate (cu contract adică). Să încep să fac vizita, să cer analize și investigații, să propun tratamente. Pe moment mi-au trecut atâtea gânduri prin cap, că am tăcut mâlc timp de vreo 10 minute.        Pe de o parte, mi se pare o răspundere cam mare, venită cam devreme. Pe de altă parte, e luminița la care visam de multă vreme încoace. O să le propun totuși să mai umblu măcar săptămâna asta „codiță” la vizita zilnică pentru a mai învăța câte ceva și mai vedem după aceea.        În altă ordine de idei, în 2-3 zile trebuie să primesc Approbation-ul. Iar asta înseamnă că nu o să mai fiu chiar neica-nimeni pe a...

       A trecut și prima săptămână...        Trebuie să recunosc că mi-a fost mai greu decât mă așteptam. Este mult de muncă, mult de tras, mult de învățat. Dar pe partea de abilități practice am reușit să progresez vizibil, astfel că nu mai cer ajutorul colegilor decât în puține cazuri, când vine vorba de pus o branulă sau recoltat sânge. Aștept în continuare Approbation-ul. Conducerea clinicii mi-a sugerat să îi presez pe birocrați cu un telefon, pentru că altfel se rezolvă prea lent situația. Ar fi mai multe de povestit dar deocamdată nu îmi pot face ordine în idei. Pe curând!