Blog de medic

       După un weekend în care am muncit nopțile de mi-au sărit capacele în gardă, am rămas totuși și cu anumite satisfacții.       Vineri și sâmbătă noaptea nu s-a întâmplat nimic extraordinar, aceleași chestii ca de obicei. Copii cu mai multă alcoolemie decât puteau duce pe picioare aduși cu ambulanța din club, părinți stresați și rușinați, întrebări penibile.         Duminică însă a fost o experiență cu totul diferită. Garda a început cu un nene cu tahicardie ventriculară pe care îl curenta defibrilatorul implantat la fiecare 2-3 minute. Nenea era sub tratament cu amiodaronă, dar pe care cu de la sine putere nu îl mai lua, pentru că îi provoca „palpitații” (?!). Nu-i bai, dozele pe care nu le-a luat pe gură în zilele anterioare le-a primit pe venă de la mine și de la colegul de pe terapie intensivă (inclusiv cateter venos central). Din fericire nenea era hemodinamic stabil așa că la resuscita...

       Gata, îmi bag piciorul în el de salar, în ele de gărzi, rapoarte, scrisori și evaluări, în ea de echipă și în ei de pacienți. Mă duc, îmi văd de treabă, dau rezi ca tot omul, prind un loc sau un post ok în Cluj, mă întorc în sânul prietenilor, aproape de casă, tot îmi fac eu rost de bănuții de benzină de care am nevoie dintr-o șpagă dacă nu altfel. Am învățat mult în Germania, voi fi foarte tare acasă, mi-am pus ceva bănuți deoparte, mi-am pus la punct mașina. În România sunt gagici faine, am timp liber, viață bună. Până când... pe deasupra mă pot băga și la o specialitate mai de doamne-ajută unde să nu am de-a face cu oameni bolnavi... dacă am noroc poate ajung la una unde sunt doar oameni care sunt mințiți la televizor că ar fi bolnavi. E foarte simplu... e un loc de munca plătit cu 300 de euro într-un oraș superb cum e Clujul cu trafic ok, locuri de parcare, plin de oferte de timp liber, unde se traiește fără stres.    ...

       În revista săptămânală editată de Colegiul German al Medicilor a apărut acum ceva vreme un articol în care se sugera necesitatea introducerii nivelului C1 pentru obținerea Approbation-ului. Motivul: nivelul B2 este insuficient pentru a putea funcționa optim în relația cu pacienții și colegii de la serviciu.        Deocamdată totul este la stadiu de idee, dar nu se știe niciodată. Așa că îi sfătuiesc insistent pe cei interesați să emigreze în Germania să nu se limiteze la nivelul B2. Articolul complet în limba germană aici: http://www.aerzteblatt.de/archiv/131828/Auslaendische-Aerzte-Wie-viel-Deutsch-braucht-ein-Arzt

       Acum, că au trecut mai bine de 6 luni de când fac gărzi, pot face o mică și inexactă statistică a cazurilor care se văd prin gardă.        De departe cele mai frecvente prezentări sunt cele pentru dureri toracice. Din acestea cam 90-95% sunt de origine necardiacă, crampe musculare, dureri scheletale, care cam au prostul obicei de apărea noaptea pe la ora 4 când e somnul mai dulce. Restul de 5-10% sunt de origine cardiacă reprezentând dureri anginoase în crize hipertensive sau în fibrilații atriale paroxistice, sindroamelor coronariene acute revenindu-le maxim 2-3% din prezentări.        La scurtă distanță în spatele durerilor toracice se află prezentările pentru dispnee. Cam 20-30% au dispnee numai în cap pentru că te uiți la ei și nu au absolut nimic, examenul obiectiv e perfect normal iar analiza gazelor sangvine și analizele de laborator sunt în limite normale. Când le zici însă că nu...

       Este dificil și în același timp ușor să compari România cu Germania.        Privită prin ochii unui tânăr absolvent, care tocmai a trecut prin 6 ani de medicină izbindu-se cu capul înainte de tot felul de cutume idioate, de subiectivism, nepotism și corupție, dar și rea-voință, subfinanțare, pe alocuri chiar cretinism, dar împins de la spate de un suflu cu origini în copilărie, de susținerea părinților, de cei câțiva asistenți și profesori care prin structura lor se împotrivesc sistemului frustrat și îndobitocit, Germania poate părea un fel de Shangri-La, tărâm promis, locul unde curge lapte și miere sub masca unei birocrații stufoase, dar funcționale.        Privită prin ochii nemților, Germania nu este atât de atractivă... Pășunile sunt întotdeauna mai verzi, iarba mai zemoasă peste hotare în Anglia, Olanda sau țările scandinave. Mulți se plâng că nu le convin condițiile, că le-ar treb...

       Mă uitam zilele astea pe postările mele și mi-am dat seama de un lucru. Postez pe blog în general chestii negative, sunt nemulțumit de aia, mă irită aialaltă, garda nu mai știu care a fost nașpa și tot așa. Pare că mersul la serviciu e o pacoste. Adevărul e că blogul acesta a devenit un fel de debușeu, un loc unde mă descarc de toate chestiile care mă enervează la niemțălăii ăștia, un loc în care mă plâng.        Dar, o să mă întrebe unii, până la urmă ce e bine în Germania? Păi multe lucruri. Dar e o întrebare la care e greu de răspuns în puține rânduri și fără a folosi clișee. Germania este tot ceea ce nu este România. Iar România este tot ceea ce nu este Germania. (Poate voi reuși să dezvolt mai mult ideea într-un post viitor.)

       M-am întors și eu acum vreo săptămână din concediu. Am fost iar în țară, că deh, cordonul ombilical greu se rupe. Așadar mi s-a terminat concediul și mie, că doar n-oi fi eu mai cu moț decât toți ceilalți muritori de rând, alergători după mijloace de trai, plătitori de impozite, asigurări, rate la bănci, consumatori de tot felul de produse de la alimente la ziare și mai știu eu ce...        Au fost 10 zile relativ liniștite, fără prea multă alergătură, fără stres și repezeală cum a fost în iulie. Mașinii mele nu i-a prins însă prea bine acest interval, bateria luându-și rămas-bun fără prea multe scrupule și lăsându-mă cu ochii în soare în parcarea de la clinică.        Și am intrat după concediu direct în garda de noapte, cu același chef cu care un impotent s-ar duce la prostituate. Însă cum se adună mult de muncă, cum nu mai stai să te gândești dacă ai chef sau nu, devii brusc un roboțel și încep...