Blog de medic

       Dacă ați avut răbdare până acum și m-ați urmărit, poate o să vă puneți întrebarea: dar de unde știe inima să își contracte mai întâi atriile și apoi ventriculele? Mai mult, cum de durează un proces atât de complex numai

       Acum că am aflat una-alta despre inimă, să ne îndreptăm atenția spre circulație.

       Încep o nouă serie despre „boalele” inimii. De ce tocmai despre inimă? Păi trăim într-o lume în care pe primul loc la cauze de deces sunt bolile cardiovasculare.

       Nu, nu o să mă refer la televiziune. TV în practica medicală se referă de obicei la o tulburare de ritm cardiac pe care ați putut s-o vedeți în imaginea aferentă ultimei postări: tahicardia ventriculară. Am ales această manifestare patologică pentru că e reprezentativă pentru una din pacientele apărute zilele trecute pe secția de terapie intensivă, care ne-a dat timp de câteva ore dureri de cap.        Tahicardia ventriculară este una din tulburările de ritm cardiac ce apar frecvent în primele zile după un infarct. Poate fi mortală, când pulsațiile inimii nu mai sunt eficiente încât să poată menține o tensiune arterială adecvată, poate fi benignă când ține câteva secunde și se termină de la sine. Însă este întotdeauna o indicație că inima e bolnavă. Reprezintă una din situațiile în care se poate folosi defibrilatorul (chestia aia cu care se curentează de zor pacienții din Grey's Anatomy).     ...

       Contrar așteptărilor mele, primele zile pe terapie intensivă nu s-au asemănat nici pe departe cu o zonă de război între medicamente și metode de tratament de ultimă generație și stări patologice necruțătoare. De fapt... a cam fost plictiseală.        Munca, din câte am putut observa până acum, se rezumă la supravegherea pacienților și a zecilor de parametri determinați câteodată la fiecare oră, în timp ce aparatura și asistentele sunt ocupate cu culegerea acestei mase de informație, precum și cu aplicarea indicațiilor date de medici. Din toate lucrurile care se desfășoară pe secție, ventilația mecanică mi s-a părut cea mai complicată procedură, aici existând mai multe moduri diferite de ventilație și o grămadă de indicatori cu care te poți juca, astfel încât să asiguri cea mai bună oxigenare cu cea mai mică suprasolicitare posibilă a țesutului pulmonar. Până acum, neavând experiență, am făcut totul sub supravegherea sp...

       Am mai scăpat de o săptămână la lucru și de două gărzi. Grija mea cea mai mare a fost pacientul cu limfom Burkitt, la care am fost atent să-i dau dozele de chimioterapie la orele indicate de șef. Și, cu toate că le-am mai hulit pe paginile acestui blog, asistentele au ajutat enorm de mult ca totul să iasă bine. Săptămâna asta urmează să intre în aplazie pacientul respectiv, dar de asta se va ocupa colegul care mă înlocuiește în timp ce eu mă îndrept către secția de terapie intensivă.        În rest săptămâna a decurs în rutina binecunoscută de până acum, cu o mică excepție. Joi după-masa mă pregăteam să plec la 17.30 de la serviciu (deci cu o oră întârziere), numai ca să mă agațe colega de gardă pe drum că trebuie să resuscităm nu știu pe unde. Când am intrat în salon resuscitarea era deja în toi, fiind vorba de o băbuță la 85 de ani. Asistolie primară. După 25 de minute de reanimare cu tot tacâmul fără niciun fel de s...