Blog de medic

S-a mai dus un modul... A fost interesantă combinația psihiatrie - medicină legală. Examenele nu prea. A mai rămas dermatologia și apoi încă un modul, apoi încă o sesiune ... și gata. Scurt și sec. Și printre mailurile cu informații de interes general primite de pe grup mai râd pe sub mustață când văd cum se contrazic unii pe tema locației banchetului: unii vor la bloc, alții vor sub stele, unii vor să mănânce până crapă, alții să bea până pot sta întinși numai dacă se țin de ceva, iar alții vor să le facă pe amândouă. De dragul imparțialității voi ține secretă opinia mea. Lucrarea de licență îmi dă mari bătăi de cap zilele astea. Mi s-a spus că la partea practică am lucrat pe o idee greșită ultimele 6 săptămâni... Iar acum facultatea mă bate la cap să-mi prezint lucrarea la cerc/congres etc până în 15 mai dacă vreau să iau notă maximă pe lucrare. Mi-e lehamite. Fuck you! cum s-ar zice pe românește. Nu-mi mai pasă. Pe partea cu mersul în Germania lucrurile merg binișor. Una din cli...

Și iată că am ajuns și în semestrul doi... De acum pot zice că am intrat de-a dreptul pe ultima sută de metri a facultății și probabil că ar trebui să încep să-mi închei socotelile... poate de mâine dacă am chef! :) De departe cea mai așteptată materie pentru mine în acest modul este psihiatria. Abea așteptam să iau o pauză de la veșnica repetare a bolilor interne ce a avut loc în modulele precedente. Și, pot spune, cu această ocazie mi-am schimbat radical optica atât asupra specialității în sine, cât și asupra pacientului psihiatric. Am constatat că societatea noastră, care se bate în piept sus și tare că este tolerantă, pune o stigmă greu de suportat pe bolnavii psihiatrici și pe familiile lor, mult dincolo de expresiile peiorative pe care le folosim zi de zi, gen „e sărit de pe fix” sau „nu-i cu toate țiglele pe casă”. Și bolnavii psihiatrici suferă, fără a mă referi doar la cei depresivi. Și familiile lor suferă împreună cu ei. Halucinațiile sunt deseori chinuitoare, epuizante ...

Discutând cu unii și cu alții în ultima vreme am ajuns să-mi pun o întrebare ciudată. Emigrarea din România este o dovadă de curaj sau o dovadă de lașitate? Și aici nu mă refer doar la medici, ci la toți românii care aleg să-și caute rostul în afara granițelor. Poate fi vorba de curaj dacă alegi să te rupi de tot ce îți este familiar și să o iei de la capăt pe alte meleaguri, printre străini? Sau poate dimpotrivă, este curaj să rămâi în România și să lupți cu greutățile de zi de zi, cu sistemul birocratic încâlcit, cu lipsa de civilizație și să contribui cu puținul tău la occidentalizarea țării. Este oare lașitate să emigrezi din țară, fugind de problemele cotidiene într-o țară unde societatea chiar funcționează, există spirit de comunitate și ai siguranța zilei de mâine (eu poate o am și în România, dar mulți români nu sunt la fel de norocoși ca și mine)? Sau poate că este o dovadă de lașitate tocmai să rămâi în țară și să suporți neajunsuri peste neajunsuri, doar pentru că îți es...

N-am mai scris de multă vreme nimic pe aici... Sesiune, modul nou, alergat după aprobări pentru recuperare, vacanță, sărbători, revelion și apoi brusc, iar la școală. Cu alte cuvinte, nu prea s-a mai întâmplat nimic ieșit din comun, poate doar distracția monstru care a fost de revelion. Programa de rezidențiat încă nu s-a publicat, deși trebuia să apară prin decembrie... Dar în stilul tipic românesc, va apărea prin februarie și probabil va conține tot același Harrison ed 14 tradus în limba română prin 2000. Adică acum peste 10 ani. Adică extrem de neactual. Între timp am început să mă gândesc tot mai serios la plecarea din țară după facultate. Mai sunt șase luni până la absolvire, nouă luni până îmi iau licența, așa că probabil aș face bine să mă hotărăsc ce vreau să fac mai departe. Germania îmi face intens cu ochiul. Mă fură câteodată visarea cu ochii deschiși despre cum o să fiu eu medic prin cine știe ce coclauri străine, fac planuri de viitor despre închiriat apartamente,...

În ultima postare am prezentat numai o față a problemei, așa cum o văd eu, motiv pentru care revin asupra discuției din cealaltă perspectivă. De ce aș rămâne eu în România ca medic? Voi începe cu motivele mai superficiale. - confortul cultural: nu trebuie să învăț o limbă nouă sau să perfecționez una deja știută, nu trebuie să mă adaptez unui nou mediu uman și cultural - confortul psihologic: în țară tot timpul se găsește cineva să mă ajute dacă am probleme, pe când în străinătate chiar sunt pe cont propriu, plus că nu trebuie să alerg de la spital la spital ca să îmi caut loc de muncă; la noi sunt pur și simplu repartizat și gata! - rămasul pentru familie și prieteni e valabil doar pe sfert... majoritatea prietenilor mei oricum pleacă și ei să lucreze în străinătate, iar dacă e să îmi ajut familia financiar cu banii pe care îi câștig aici... nu prea merge. Mai degrabă mă vor susține ei pe mine încă cel puțin 4-5 ani de acum încolo... - simțul datoriei; dacă toate mințile educ...

Adică a început mini-sesiunea de două săptămâni. Din fericire nu mi s-au suprapus examenele de la materiile recuperate cu cele din modulul de anul 6. Am scăpat deja de două dintre ele, mai urmează două. Au trecut 3 săptămâni de inactivitate. Adevărul este că nu am avut niciun chef... de nimic, nici de școală, nici de lucrarea de diplomă (la care, ce-i drept, am scris totuși câteva pagini), nici de blog. A fost ca un fel de feeling de vacanță în care am mers totuși la școală. Și, cumva, am reușit să și învăț ceva pentru examene :-) Acum o săptămână a fost un târg de joburi medicale unde au venit tot felul de firme internaționale de recrutare. Mi-am făcut și eu apariția pe acolo, cu speranța că poate găsesc ceva interesant și ceva în plus față de ce citisem pe internet, dar nici pomeneală (pe mine mă interesează Germania). Cu ocazia asta am aflat totuși că în Elveția nu prea e bine de mers, că acolo poți fi dat în judecată până și pentru un shoulder-brush pe stradă și că există asigu...

Revin după o săptămână în care mi-a lipsit cheful mai mult decât timpul. Nu aș fi român pe de-a-ntregul (ironia e ca nici nu sunt pe de-a-ntregul român) dacă nu aș începe măcar o dată în viață un lucru și nu l-aș fi lăsat neterminat :-). S-a încheiat prima lună din anul 6. A fost plictiseală mare. Cea mai plină de suspans parte din medicina de familie a fost până acum marșul forțat de dimineață prin frig până la Pedi III sau urcatul scărilor până la etajul 4 la CDT (și când pornești de la subsol, apăi e de urcat, nu glumă! de lift nu mai vorbesc că arată și se aude ca o capcană din seria SAW; chiar deasupra ușii de la lift scrie la fiecare etaj „Lift pentru personal”). Cred că și la examen va fi plictiseală... La cursuri se predau lucruri „interesante” ce țin în mare parte de medicina internă (doh, că doar toți din catedra aia sunt interniști, altceva nu știu!). Unii ar spune „și ce e rău în asta?” că doar repetăm și reținem mai bine „boalele” respective. Chestia e că din anul III ni...